După ce au parcurs pe jos peste 1.300 de km, cei doi fălticeneni care au pornit pe jos spre Gibraltar – Tarifa vor intra astăzi în Italia pe la Miren.
Pe lângă imaginile unice întâlnite, cei doi au fost nevoiți să facă un popas mai lung la Arad din cauza codului roșu de viscol din Ungaria la care s-a adăugat teno-sinovita făcută de Călin Dănilă la un picior. Problema de sănătate a lui Călin a determinat și reducerea distanței parcurse zilnic de la 40 de kilometri la 30 de kilometri.
Zilnic, 4 km de mers cu spatele
Călin Dănilă a precizat: „Pe lângă medicația indicată de doctori am folosit gheață și o cataplasmă din argilă, suc de varză și miere de albine aplicată pe toată gamba, pe care o schimbăm la patru-cinci ore. Uneori parcurgem și 10 km fără să ne spunem o vorbă. Privim șoseaua, privim în jur, ne privim încălțările, ne înghițim saliva, privim șoseaua. Apoi repetăm. Ne-am născut mergând. «Unde mergi, maică?» «La Gibraltar, maică!». «P-aci îi drumul!». Când urc, unghiul sub care calc îmi dă dureri în picior, așa că prefer să înaintez cu spatele spre direcția de deplasare. Neștiind ce mă așteaptă, iau încetișor deal cu deal, spunându-mi că acesta trebuie să fi fost ultimul. Când încerc să mă deplasez cu fața simt tensiune în picior, așa că merg înapoi, înainte spre Gibraltar. Într-o zi de mers acumulez cam 4 km de mers cu spatele”.
14 zile la pas prin Ungaria
Pe 31 martie 2013, cei doi fălticeneni au trecut pe teritoriul ungar, pe la Vama Nădlac. Prima parte a drumului prin Ungaria a fost prin vânt și ploaie, o mare parte a traseului fiind parcurs pe piste pentru biciclete. Chiar dacă pe teritoriul Ungariei cei doi au fost legitimați de mai multe ori de poliție, concluzia a fost că ungurii sunt foarte ospitalieri. Ajutați de gesturi în dialogul cu localnicii, Călin Dănilă și Ioan Cojocaru au ajuns la o pensiune unde au fost „speriați” de luxul care se vede prin geamuri și, cu toate că prețul pentru o noapte de cazare era exorbitant, administratorul pensiunii, un bătrân cu aer de aristocrat, le-a oferit o cameră la preț de camping. La câteva minute după ce s-au cazat, bătrânul le-a adus zâmbind două sandvișuri și două pahare cu vin.
După ce, pe 7 aprilie, s-au întâlnit cu Stephen, un francez care venea din sens opus, mergând spre Grecia, tot pe jos, a doua zi, Călin și Ioan au ajuns la Dombovar, unde au fost invitați la prânz de primarul localității, care a venit împreună cu familia și cu un reporter căruia cei doi i-au acordat un interviu.
După ce au trecut prin satul european al berzelor albe, Nagybajom, în seara zilei de 10 aprilie au ajuns obosiți într-o localitate mică, fără motel sau pensiune. Aici au găsit o vorbitoare de limba engleză, care le-a permis să instaleze cortul în curtea unei case bătrânești. „Veronika se întoarce împreună cu prietena sa Andrea cu un coș plin cu mâncare. Ouă, lapte, cârnați tradiționali și un litru de ceai fierbinte. Le mulțumim pentru ospitalitate”, scrie Călin pe pagina www.pamantulviu.ro.
Primăvara i-a întâmpinat în Slovenia
Pe 13 aprilie, fălticenenii au intrat în Slovenia, prima seară fiind petrecută în apropiere de Lendava. Spațiile deschise cu gazon, aranjamentele florale, grădinile aranjate impecabil și lipsa câinilor în preajma locuințelor sunt imagini care îi uimesc pe cei doi. Și slovenii sunt ospitalieri, invitându-i în casă pentru a le oferi cazare și servindu-i cu mâncăruri tradiționale. 14 aprilie este prima zi de primăvară adevărată, când cei doi au auzit cântând cucul și au admirat pădurea plină de ghiocei și pâlcuri de flori colorate, iar fazanii se plimbă liniștiți printre case. În cele două ore de hoinăreală prin Liubliana, Călin și Ioan au vizitat centrul orașului, unde au fost impresionați de arhitectura veche
După o treime din călătorie: „Mult a fost, foarte mult mai este”
Călin ne-a precizat: “Am făcut aproape o treime din călătorie. Mult a fost, foarte mult mai este. Ne-au întrebat prietenii de ce n-am sărbătorit primi 1.000 de km. Nu prea ne-a ars de sărbătoare, piciorul mi se umflă în continuare în fiecare seară. Mă trezesc de două-trei ori pe noapte și îl masez cu tot felul de alifii. Pe parcursul zilei următoare fac pauze dese. stând cu piciorul în sus”.
Și pentru că un necaz nu vine niciodată singur, din dorința de a scurta traseul, luni, Călin și Ioan au găsit pe hartă un traseu mai scurt spre Italia, numai că, traseul respectiv a presupus un drum destul de greu accesibil pentru piciorul lui Călin, “cu 10 kilometri de serpentine la urcare, traseu pe care am fost nevoit să îl parcurg cu spatele, și cam tot 10 kilometri la coborâre. Mai mult decât atât, seara am topit zăpadă pentru a face o ciorbă, iar noaptea nu am putut dormi mai mult de două ore”, a precizat Călin.
Somn puțin, asfalt fierbinte
Din cauza orelor puține de somn, ieri, cei doi nu au putut parcurge decât 20 de kilometri, iar astăzi, în prima parte a zilei, și-au propus să parcurgă cei 10 kilometri care îi despart de granița cu Italia.
Pe lângă problemele de sănătate, cel mai mare inamic al celor doi a început să fie asfaltul încins. Așa cum am aflat de la Călin, temperatura asfaltului este foarte ridicată, se simte și prin talpa încălțămintei. “Încerc să mă tratez din mers. Folosesc pe rând Diclofenac, Alle Gel, Fleximobil, gheara dracului, untul pământului, arnică, gălbenele, cataplasme cu argilă, miere de albine și suc de varză, cataplasme cu clorură de magneziu. În timpul mersului, la fiecare 2 km stau cu piciorul în sus și îmi fac masaj”, a precizat Călin.
Traseul prin Italia măsoară 678 km și trece prin localitățile Gradisca D’Isonzo – San Dona Di Piave – Veneția – Padova – Mantova – Piacenza – Genova – Albenga – Sanremo – Grimaldi.