Marseillești ca București. Hai, să trăiești!

M-am întâmplat săptămâna trecută în Marseille, al doilea oraș ca populație din mătușica Franța. Doamne, ce localitate care o fi fost ea frumoasă odată, ca amplasare și dotare naturală, dar care între timp a fost sluțită complet de prezența umană!
Atâta sărăcie, atâta țigănime arăbească! Atâta murdărie, atâta violență care așteaptă un semn cât de mic să izbucnească! Atâția hoți gata să-ți fure portofel sau geantă, orice! Atâția bețivani cu priviri ca tulburelul nostru și cu sticla de vin alături, într-o poză care pare un fel de maternitate alcoolică. Atâția cerșetori, care trag de tine de să-ți rupă gecuța și ițarii, doar-doar o să le dai măcar juma de euro; iar dacă le dai, mai vor. Atâția drogați, care stau confortabil în propria urină, cu seringa de vârât în venă, culcată ca un câine credincios la picioarele lor, incredibil de jegoase!
Iar asta e doar ce se vede. În spatele cortinei, stă traficul de toate felurile. Și mai în spate, stau răfuielile între clanurile mafiote, care-și dispută afacerile necurate. Doar în anul 2016, aceste reglări de conturi au produs o recoltă de 34 de morți violente.
Nu-ți trebuie foarte multă imaginație să crezi că vreo firmă de import-export a mutat cartierul Giulești în sudul Franței, la Marseille, sau a mutat acolo tot Bucureștiul! Dacă bine mă gândesc, acestui oraș – unde se vorbesc toate limbile pământului, pornite doar din gât – i s-ar putea foarte bine spune Marseillești. Cu aceeași rimă: ”hai, să trăiești!” Deși n-aș trăi acolo, nici cu poliția. Cum n-aș trăi nici în București, să spun drept. Dar madam Firea trebuie să se mobilizeze și să înfrățească aceste două orașe, unde suporterii de fotbal sunt la fel de cuțitari și de bătăuși.
România are un loc de frecat surceaua la Marseille. Un consulat. Așa că primul pas pentru înfrățirea acestor două orașe slute este făcut.