E admirabil modul cum „Consiliul Național al Audiovizualului” se indignează de abundența greșelilor de limbă românească ieșite din gura posturilor de televiziune. Era să întreb ce e nou în asta, dar mă abțin.
Aflăm, dintr-o simplă monitorizare realizată de Institutul român de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, doar pe luna octombrie a anului în curs, cele mai notabile gafe. Aflăm astfel că „șoferii au pe creier o conștiință încărcată”, dar și că „dragostea de mamă este unicată”, nu un produs de serie, cum greșit credeam noi, telespectatorii. „Dragostea e unicată, cum erai tu altădată”, așa mi-ar plăcea să înceapă un cântec de dor.
Ne mai crucim cu pluralul „acțipilde”, provenit din pocirea neverosimilă a cuvântului „abțibild”, gama stâlcirilor culminând cu pretențiile de top ale unui „TVR Cultural”, care zice „marșalier”, în loc de „marșarier”. „Marșarier”, dragi dive și divi, care vine din mătușa limbă franțuzească, adică din „marche arrière”, care înseamnă „mers îndărăt” sau, ca să vă placă mai tare, „mers cu găoaza înainte”.
Cunoaștem cu toții principiul, împrumutat din domeniile vaste ale medicinei, care glăsuiește că e mai lesne să previi, decât să vindeci. Cum s-a ajuns, așadar, la o asemenea maltratare nemiloasă a limbii române? Cum ?
Păi, pas cu pas, că nu s-a putut strica totul peste noapte. De exemplu, în fruntea televiziunii publice e un nene inginer, fără altă calificare suplimentară, care a condus un șir de gazete, remarcându-se doar prin performanța de a le arunca în brațele falimentului. Omul scrie ca o cizmă și are treabă cu normele limbii române cum am eu cu normele limbii japoneze. Ce poți să-i ceri? Cum să fie exigent, când nu-i autoexigent? Pe el îl interesează doar leafa, acolo unde este.
Apoi, cum am amintit nu demult, principalul guru al celei mai bengoase facultăți de jurnalistică din România, care aprovizionează cu cadre televiziunile sau ce a mai rămas din ele, e la bază prof de mecanică și nu a scris nimic în viața lui, decât cel mult scrisorele parfumate, când era june și îndrăgostit.
Adică acuma mult, foarte mult timp.
