De pe 15 martie și până pe 15 aprilie, timp de o lună de zile, la Grupul Școlar „Nicanor Moroșanu” din Pîrteștii de Jos se vor desfășura acțiuni ecologice. Cu prilejul „lunii pădurii” care se sărbătorește în această perioadă, elevii din școală desfășoară ample acțiuni de curățenie generală. Pe 22 martie, de ziua apei, elevii ecologiști au organizat un marș, au împărțit fluturași informativi cu sloganuri despre importanța apei. Pe 25 martie, comitetul Eco- Școala a desfășurat o activitate sub genericul „ Pădurea – izvor de sănătate” avându-i ca invitați pe primarul comunei, Marcel Strugariu și pe inginerul silvic Vasile Cotoară. Invitații au primit pliantul „Ghidul ecologistului” editat lunar în cadrul programului „Eco Școala” derulat de școală.
De asemenea, a avut loc și o expoziție de desene și pancarte cu tema „Ocrotiți pădurea!”, cele mai frumoase fiind premiate, copiii primind diplome.





