Președintele UDMR, Marko Bela, consideră că Guvernul trebuie să dea răspunsuri adecvate la problemele economice, iar anul 2011 trebuie să fie unul al măsurilor de stimulare a economiei și a investițiilor în infrastructură, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Marko a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că măsurile restrictive luate au fost necesare, dar numai prin acestea România nu poate ieși din situația în care se află.
„Prioritățile anului 2011 trebuie să fie necesitatea reformei în domenii vitale, cum ar fi administrația, să dăm răspunsuri adecvate la problemele economice și o abordare corectă a situației economice. Avem și obiective legate de politica externă. Anul 2011 trebuie să fie al măsurilor de stimulare a economiei, a investițiilor în infrastructură. Măsurile restrictive au fost luate, ele au fost necesare, dar numai prin restricții nu putem avansa, nu putem ieși din situația în care suntem”, a spus președintele UDMR.
El a subliniat că descentralizarea din sănătate trebuie urmată de cea din învățământ, acest lucru fiind posibil odată cu adoptarea Legii educației.
„Cea mai importantă direcție vizată de Legea educației este descentralizarea învățământului”, a spus Marko Bela.