Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că UDMR nu dorește să fie într-un guvern minoritar, care aparent are majoritate și că, pentru rămânerea Uniunii în Executiv, este necesară funcționarea „impecabilă” a coaliției în Parlament.
Marko a spus că, deși, „dacă aduni bob cu bob”, numeric Guvernul are majoritate în Parlament, se creează senzația că, de fapt, este minoritar.
Liderul UDMR a subliniat că există „o problemă foarte serioasă” de funcționare a coaliției. Marko a precizat că, sâmbătă, Consiliul Permanent al UDMR și, luni, grupurile parlamentare vor analiza situația și vor anunța concluziile.
„Interesul nostru nu este de a ieși din coaliție, ci de a impune soliditatea coaliției. Nu știu însă dacă vom reuși acest lucru”, a mai declarat Marko Bela.