Președintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că impozitul minim trebuie să fie anulat începând cu data de 1 octombrie.
„Am promis, ne-am angajat ca din 1 octombrie să radiem impozitul minim, impozitul forfetar pentru întreprinderi și trebuie să respectăm această promisiune. Începând cu 1 octombrie trebuie să anulăm impozitul forfetar”, a afirmat Marko.
Guvernul își menține decizia de a elimina impozitul minim, începând cu luna octombrie, a declarat, săptămâna trecută, agenției MEDIAFAX, premierul Emil Boc.
Deputatul PDL Petru Călian, membru în Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că actul normativ privind anularea impozitului minim va fi finalizat până la 15 octombrie.
În luna august, Sebastian Vlădescu, la acea dată ministru al Finanțelor, a declarat că Guvernul va elimina la 1 octombrie impozitul minim, care de la începutul anului viitor va fi înlocuit cu impozitul forfetar.
Eliminarea impozitului minim în această toamnă a fost anunțată încă din luna iulie de premierul Emil Boc, care nu a oferit însă o dată exactă.
Impozitul minim, introdus în primăvara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, și 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit plătesc impozit de 16%, dar nu mai puțin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. La începutul acestui an, Guvernul a intenționat să înlocuiască impozitul minim cu un impozit forfetar, însă măsura a fost amânată.
În primăvara acestui an, MEDIAFAX a prezentat un proiect al autorităților de a înlocui impozitul minim cu unul forfetar aplicat pentru 28 de servicii.