Fostul gimnast Marius Urzică a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că nu înțelege de ce nu are loc în conducerea tehnică a lotului olimpic masculin și a precizat că traversează o perioadă confuză, în care ia în considerare și varianta de pleca în străinătate. Numirea fostului gimnast Ioan Suciu în funcția de director tehnic al lotului olimpic masculin l-a surprins pe Marius Urzică, fostul contracandidat al președintelui FRG Adrian Stoica la alegerile din luna decembrie. „Nu am nimic cu Neluțu, să nu se interpreteze greșit. Dar dacă mi s-ar fi propus la această ședință funcția de director tehnic al lotului masculin, aș fi renunțat cu mare drag la cea de membru în Comitetul Executiv”, a declarat Marius Urzică. La finalul ședinței de joi, președintele FRG Adrian Stoica a declarat că îl va ajuta pe Marius Urzică, retras din activitatea competițională după CM din 2005, dar n-a vrut să dezvăluie în ce va consta sprijinul federației. „Avem alte planuri pentru Marius Urzică. Îl vom ajuta, dar permiteți-mi acum să spun că e vorba de un as în mânecă”, a spus misterios Stoica. „Sunt curios despre ce as în mânecă poate fi. Eu nu știu nimic despre aceste planuri. Mi-am dorit din tot sufletul să lucrez la lotul masculin și cred că dacă federația ar dori să mă ajute ar putea să mă includă în staff-ul tehnic. Sunt confuz și nu înțeleg de ce nu am loc acolo unde mă pricep cel mai bine. Nu vreau să intru în polemici cu nimeni, dar simt că iau palme tot timpul, după câte am făcut pentru România „, a replicat Marius Urzică.






