Numire oficială

Marius Surdu este noul șef al DNA Suceava



Marius Surdu, noul șef al DNA Suceava
Marius Surdu, noul șef al DNA Suceava

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat ieri numirea lui Marius Adrian Surdu în funcția de șef al Serviciului Teritorial al Direcției Naționale Anticorupție Suceava. Marius Surdu îi succede în această funcție lui Constantin Martin, care a condus această structură de la înființare, în cursul anului 2002, și până acum câteva săptămâni, când i-a expirat cel de-al doilea mandat la care avea dreptul. Noul șef al DNA Suceava își va intra în drepturi cel mai probabil de la 1 noiembrie, decizia finală asupra acestei date urmând să fie luată tot de CSM.
Marius Surdu a fost cooptat în structurile fostului Parchet Național Anticorupție de către primul procuror general al acestei structuri, Ioan Amariei. În ultimii ani, noul șef al DNA Suceava a condus structura similară de la București. Ca experiență profesională, Marius Surdu are în spate ani buni de muncă în cadrul Ministerului Public. Mai mult, începând cu 31 mai 2001, Marius Surdu a fost numit în funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, post pe care l-a ocupat până la plecarea la București, la fostul Parchet Național Anticorupție.
Deși numirea lui Marius Surdu în funcția de șef al DNA Suceava era așteptată de mai multe săptămâni, procedura s-a lungit din cauza unor vicii de procedură. Mai exact, la o ședință anterioară, reprezentanții CSM au constatat că propunerea de numire a venit din partea lui Daniel Morar, procurorul șef al DNA, și nu din partea procurorului general al României, așa cum prevede legea.



Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc
Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Dosar penal deschis de DNA Suceava în urma unei sesizări făcute de un consilier local cu privire la lucrările din Parcul Șipote