Îl cunosc pe Marius Surdu de vreo 16 ani. Un om deosebit, un profesionist adevărat, un familist desăvârșit. Nu am auzit niciodată pe cineva vorbindu-l de rău, ca persoană sau ca magistrat. De fapt, traiectoria profesională spune totul despre profesionalismul și seriozitatea lui Marius Surdu.
Vineri seara, Marius Surdu a trecut prin cel mai greu moment din viața sa. Din motive necunoscute nouă, șeful DNA Suceava a încercat să-și ia viața. Din fericire, nu a reușit. Din fericire pentru familia lui, pentru cei doi copii, pentru colegii și prietenii săi. De vineri seara, imediat după ce Marius Surdu a ajuns la spital, mai mulți colegi, procurori, i-au fost alături. Au stat pe holurile spitalului, încercând să-i transmită puterea necesară pentru a depăși acest moment extrem de greu. L-au vegheat și sâmbătă, și duminică. Extraordinar exemplu de solidaritate, de prietenie. Gesturi de omenie, în cele din urmă. Gesturi care spun multe despre relația dintre Marius Surdu și colegii lui.
În tot acest șir de întâmplări, cineva a făcut o greșeală. Aceea de a ascunde tentativa de suicid în spatele unei expresii ridicole, raportată la situația reală: „accident casnic”. Nu știu care sunt reglementările referitoare la statutul magistraților, dar bănuiesc că este foarte posibil ca Marius Surdu să nu mai poată ocupa funcția de șef al DNA după cele întâmplate. Poate da, poate nu. Bănuiesc că, prin adoptarea acestei variante, „accident casnic”, s-a încercat salvarea carierei profesionale și a imaginii publice a lui Marius Surdu.
Variantă, atitudine care, însă, nu este deloc corectă. Și afirm asta cu toată simpatia pe care i-o port lui Marius Surdu. Pe lângă faptul că nu este corectă, atitudinea menționată este și naivă, deoarece, la viteza cu care circulă informația astăzi, era extrem de puțin probabil ca adevărul să nu se fi aflat.
Am mai spus-o, însă, și o repet – în vremurile de astăzi, în stilul de viață de astăzi, distanța între normalitate și anormalitate este extrem de mică. Distanța dintre luciditatea și momente de delir, când nu mai răspunzi pentru faptele tale, este infimă. Pragul îl treci fără să-ți dai seama, împins de niște motive ce pot părea neînsemnate celor din jur. Niște vorbe, niște vești, niște suferințe vechi… Dumnezeu știe. Nu știu ce l-a determinat pe Marius Surdu să recurgă la acest gest.
Nu știu și nici nu mi se pare corect să facem speculații pe seama motivelor care l-au împins spre acest act disperat. Din acest motiv, și în materialul pe care îl prezentăm astăzi în ziar nu se vorbește deloc despre cauze. Deși se vehiculează mai multe motive pentru care Marius Surdu ar fi încercat să-și ia viața, mi se pare omenește și deontologic să nu ne dăm cu părerea în privința acestor aspecte. Este destulă durere și așa…
Marius Surdu are acum nevoie de putere pentru a se pune pe picioare. Pentru el, pentru familia lui. Pentru copiii lui. Are apoi nevoie de sprijinul colegilor și prietenilor, pentru a putea ieși cu fruntea sus în lume, pentru a trece și a uita acest moment. Nu mă îndoiesc că va avea acest sprijin. Restul, ceilalți oameni, nu vă grăbiți să judecați, să condamnați, să dați verdicte. Căci niciodată nu știi ce îți poate rezerva viața.
Curaj, Marius, și multă sănătate!
