Lista medicamentelor care trec în altă categorie de compensare sau care ies definitiv din acest sistem va fi gata peste câteva zile, comisiile de specialitate primind propuneri în acest sens, a anunțat marți, la conferința MEDIAFAX, președintele ANMDM, Marius Savu. „Au existat două reevaluări ale listei de compensate și, în curând, va exista și una de delistare pentru medicamentele care nu își mai au rolul pe care îl aveau acum 20-30 de ani. În următoarele zile, vom avea o varintă cu moleculele propuse pentru delistare sau trecute pe un alt grad de compensare. Deja comisiile de specialitate au primit listele de medicamente, până la urmă ei vor fi cei care vor face aceste propuneri”, a spus Marius Savu, la conferința Mediafax Talks about Health Reform.Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a precizat că, de fapt, din decembrie se va încerca acoperirea unui număr cât mai mare de arii terapeutice, în limitele bugetare.