MINTEA CEA DE PE URMĂ

Marius Onciu a revenit la sentimente mai bune



După două săptămâni în care a lipsit nemotivat, Marius Onciu a revenit la antrenamentele grupării sucevene la începutul acestei săptămâni. După o discuție purtată între patru ochi, antrenorul principal Marian Pană a decis să-l ierte pe jucător și l-a reprimit la antrenamentele echipei. „Onciu a făcut un gest reprobabil într-un moment delicat pentru echipă, când aveam și așa o grămadă de probleme de efectiv cauzate de accidentări și suspendări. Cu toate acestea, pentru că știu ce înseamnă să fii tânăr și fără minte, am găsit de cuviință să-i mai acord o șansă lui Onciu, un fotbalist talentat în care eu îmi pun mari speranțe. Părerea mea este că nu putea să-și permită un copil cuminte ca Onciu să-și ia vacanță de la sine putere dacă nu ar fi fost sfătuit de cineva în această direcție”, a declarat tehnicianul sucevean. Marian Pană a precizat că speră ca jucătorul să fi învățat ceva din această experiență, pentru că pe viitor este hotărât să nu mai tolereze asemenea abateri de la disciplină.



Recomandări

Locuri fruntașe pentru elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Ruxanda Ioana Alexandra, Mancaș Marian Mihai și prof. de Educație fizică și sport Țurcanu Alina Petruța
Ruxanda Ioana Alexandra, Mancaș Marian Mihai și prof. de Educație fizică și sport Țurcanu Alina Petruța