Un eveniment de excepție în viața culturală a Sucevei, respectiv lansarea unei cărți, și ea de excepție, „Coleg de generație”, de Marius Costel Eși, a trezit la viață densă și profundă Observatorul Astronomic din Suceava, pur și simplu luat cu asalt de universitari, profesori gimnaziali, studenți și niscaiva plebe creatoare, într-un amalgam scriitoricesc, actoricesc și folcloric amuzant. Ambient remarcabil, înviorat de acordurile clasice ale chitarei lui Cosmin Mariciuc, de la Colegiul Național de Arte „Ciprian Porumbescu” din Suceava și o ipostază surprinzătoare, adică intimă și luminoasă, din partea exponenților sistemului educațional local, care percep, în rândurile așternute în pagini (admirabila și sugestiva copertă: Narcisa Eși), o ciudată frescă a năzuințelor lor, amintind mângâietor de sugestia „Cina cea de Taină”, din vremurile iluminării spiritului uman.
Moderator al evenimentului, o studentă „la litere” emoționată și emoționantă, Andreea Sava, iar la prezidiul științific, împovărat de titluri academice care le glorifică îndreptățit cariera, doamna Nadia Serdenciuc și domnul Corvin Bejenariu, flancându-l pe dezinvoltul scriitor de subtilă profunzime Marius Costel Eși, dornean prin naștere, ieșean prin genealogia dezvăluită de nume, scriitor român autentic, prin ceea ce scrie. Mie mi-a plăcut, în mod deosebit, prezentarea cărții, din perspective scriitoricești, nu academice, săvârșită de Nadia Serdenciuc, pariind cu Eugen Prodan că Nadia Serdenciuc scrie, în taină, poezie și proză. Scurtă, din pricina veșnicei neîncrederi în sine pe care o cauzează și talentul, și erudiția. Între discursuri, folk și covere neunitare, apoi, în două reprize de câte cinci, lecturi din carte, făcute inspirat și cu o firească exaltare de către tânărul autor, care, fără premeditare, mi-a adus aminte de un personaj al lui Vajda, care deschidea o fereastră, spre o piață aglomerată, și striga: Oameni, vă iubesc!
Ascultând cu atenție, am înțeles, înainte de a citi cartea și cu ochii mei, că proza lui Eși are, dincolo de construcțiile alegorice directe sau indirecte, ceva din subtilitatea teatrului lui Lucian Blaga, în care nu personaje, ci idei se confruntă prin dialog; un eu tridimensional, suprapus peste aparentul binom autor-personaj, pe fundalul „Cinei celei de Taină” pe care o reprezintă sistemul educațional românesc, „profesorul de” sau „profesorul de” încifrând, cu sugestia caricaturală a numelor, o largă paletă existențială, în care scapără rar, dar puternic spiritul dascălului, al inițiatorului, al șlefuitorului de destine. Iar problema centrală a educației, după cum o sugerează discret Marius Costel Eși, o reprezintă, de fapt, dizolvarea, fărâmițarea și presurarea inițiatorului în profesori, în identități ciudate, în roboți educaționali înstrăinați tridimensional peste perspectiva plată a platitudinii tragicomice.
Nu intenționez să mă transform într-un recenzent, acum, până nu citesc cu sufletul meu cartea, așa că revin la misia mea de fotoreporter, dar nu înainte de a sublinia răspicat: sâmbătă, 31 martie 2018, la Suceava, un prozator înnăscut, Marius Costel Eși, și-a vestit intrarea în lumea creației, acolo unde va fi „Coleg de generație” cu toți idolii vieții sale de până acum.
