MĂRITĂ-MĂ, MAMĂ!

Imposibil să nu scrii, după o călătorie în India, despre Taj Mahal, „visul de marmură albă” considerat fără egal între toate monumentele lumii. A fost construit vreme de 22 de ani, începând cu 1631, prin truda a 20.000 de lucrători ce au cioplit marmura albă adusă pe spinarea elefanților de la sute de kilometri. L-a edificat împăratul Shah Jahan pentru a adăposti mormântul prea iubitei sale soții Arjumand Banu. Edificiul impozant, incredibil filigranat, pare a-și schimba culoarea la diferite ore ale zilei, iar un ciudat efect optic creează iluzia că mai faci zece pași și-l atingi cu mâna, când, de fapt, rămâne la aproape un kilometru depărtare. Taj Mahalul este interpretat drept monument-simbol închinat dragostei – ce altă apreciere ar merita gestul făr-de egal întreprins de împărat în amintirea soției? De altfel, în întreaga lume nu mai există o astfel de mirabilă construcție dedicată amintirii unei femei – poate ar fi de luat în seamă templul-mausoleu al lui Hatsheptsut, în Valea Regilor (Egipt), numai că acolo se celebrează puterea femeii-faraon, aici, neuitarea iubirii. Cumva… post-procesată (!), fiindcă ordinea ce noi o considerăm firească este, în India, întoarsă pe dos: întâi căsătoria, pe urmă vine el și amorul. Toate poveștile de dragoste din producțiile naiv-siropoase de la Bollywood (aproape 2000 de filme artistice pe an!) se cuvin privite cu suspiciune și îngăduință, fiindcă țin seama mai degrabă de rețetele cinematografiei hollywood-iene decât de realitățile Indiei contemporane, încă puternic datoare cutumelor seculare. Am văzut, lângă impozanta și celebra „Poartă a Indiei”, târgul căsătoriilor: sute, dacă nu chiar mii de personaje mișunau în imensul spațiu verde din inima Capitalei. Tineri, mai deloc! N-au ce căuta acolo, e-o treabă mult prea serioasă, or s-o rezolve cum e mai bine părinții. Aici se poartă discuțiile pre-maritale și tratativele între familiile fetei și ai băiatului – amândoi însurățeii încă n-au habar de ce li se pregătește. Tații și mamele implicați în negocieri își arată unul altuia fotografii ale odraslelor, gesticulează și sporovăiesc apăsat întru lăudarea copiilor, și, dacă ambele părți s-ar declara până la urmă mulțumite, intervine decisiv grila etajării sociale tradiționale: mirii trebuie să facă parte din aceeași castă. Există și unele cazuri de hipergamie (un membru al unei caste inferioare reușește căsătoria cu cineva dintr-o castă situată „mai sus”) ceea ce, de partea cealaltă, dă naștere hipogamiei – lung prilej de vorbe și de ipoteze. În nici un caz, însă, un „paria” n-ar putea ținti la vreun mariaj cu un membru al castei brahmanilor sau războinicilor: sunt prea sus situați, regulile se cuvin respectate! Chiar dacă le desfide Constituția – zădarnic, indefinibilul termen „castă” menține autoritar o ordine anacronică, contestată până și de Mahatma Gandhi! Dar să zicem că s-a aflat compatibilitatea; pasul următor este acela al tocmelii pentru cumpărarea fetei. Nu încape nici o discuție, este obligația părinților băiatului, mireasa se plătește. Din greu! Am văzut în marginea „târgului căsătoriilor” mesuțele instalate pe gazon de către „detectivii de căsătorii”. Au fost tocmiți din vreme, așa că amândouă familiile știu bine care-i starea financiară a celorlalți, detectivii (evident, particulari) informându-i în legătură cu perspectivele candidaților de afirmare în profesie, veniturile salariale ce le-ar putea obține, relațiile pe care le au sau ar putea să le aibă, îndemânarea fetei într-ale bucătăriei, a mirelui în meseria aleasă, și, mai ales, dacă locuința părinților băiatului mai poate găzdui onorabil încă o persoană. S-ar putea ivi și niscaiva informații neplăcute privind, să zicem, sănătatea miresei, ceea ce ar duce la ieftinirea tranzacției maritale. O sesizare similară privindu-l pe mire poate determina sporirea pretențiilor financiare ale celeilalte părți. Complicat, dificil, responsabil! Este pusă din plin la treabă funcția „computer” a telefoanelor mobile. Detectivii, după metoda „paparazzi” au făcut și ei fotografii, acum înfățișându-le pentru atentă analiză. Se arată și se confruntă acte de proprietate, decizii de impunere, extrase de cont, totul fiind cercetat atent și în amănunțime, așa că tratativele durează aproape jumătate de zi… Mirii habar n-au! Or s-o afle la sorocul nunții. Cât despre dragoste – cine să mai știe, poate o să vină odată cu trecerea anilor, poate nu. Că viața-i lungă! La urma urmei, și împăratului Shah Jahan mireasa i-a fost aleasă de alții. A iubit-o ca lumina ochilor și i-a construit Taj Mahalul. Dacă loc pentru dragoste a fost în 1631, de ce n-ar fi și-n 2019?