Capăt de drum

Marin Barbu, demis de la UTA



Capăt de drum: Marin Barbu, demis de la UTA
Capăt de drum: Marin Barbu, demis de la UTA

Fostul antrenor al echipei UT Arad, Marin Barbu, a declarat, marți, că în cursul dimineții a fost anunțat de directorul executiv Adrian Alexandrescu, de faptul că s-a renunțat la serviciile sale.
„Ieri am făcut antrenament. Dimineață m-a anunțat domnul Alexandrescu. Dacă așa au vrut dânșii, eu mă conformez. Mai am de rezolvat niște probleme financiare cu domnul Bara și mâine aș vrea să plec. Asta-i viața”, a spus tehnicianul.
Marin Barbu este cel de-l treilea antrenor care părăsește conducerea tehnică a clubului arădean, în ultimii cinci ani, după un meci pierdut cu Poli Timișoara, toate la presiunea suporterilor. În returul sezonului 2002/2003, Radu Nunweiller a demisionat după 0-1 acasă cu Poli. În turul acestui campionat, Marius Lăcătuș a demisionat după 2-3 la Arad, înfrângere urmată de protestul suporterilor la primul antrenament de după joc. Lăcătuș a mai rămas pentru un meci, cel de la Buzău, după care a demisionat. Galeria arădeană i-a cerut lui Barbu să plece imediat după terminarea partidei de la Timișoara.
Tehnicianul nu se consideră o victimă a războiului dintre UTA și Poli Timișoara, chiar dacă Radu Nunweiller și Marius Lăcătuș au plecat tot după înfrângerile suferite cu timișorenii. „Nu cred că ăsta să fie motivul schimbării pentru că, dacă băteam Galațiul nu ajungeam până aici”, a completat Marin Barbu.
Finanțatorul clubului UTA, Nicolae Bara, a declarat că noul antrenor al echipei va fi Gabriel Stan.



Recomandări