Cumpărarea unei haine de o mărime mai mare decât cea obișnuită poate să-l facă pe cumpărător să se simtă prost îmbrăcat. Un sondaj realizat în Australia a scos la iveală faptul că o treime din clienți găsesc acest lucru frustrant și profită de acest motiv pentru a cheltui mai mult pe garderobă.
Sondajul, realizat de unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Australia, LookSmart Alternations, a mai scos la iveală faptul că, deși 64% dintre respondenți au în dulapuri haine de mărimi diferite, doar 14% știu cum se fabrică și se aplică măsurile pentru o piesă de vestimentație.
„Oamenii sunt mai preocupați de eticheta care indică mărimea decât de cea pe care se indică prețul și se simt prost dacă hainele nu se potrivesc mărimilor lor standard”, a indicat Abraham Hatoum, director al LookSmart Alterations.
Aproape 60% dintre respondenți spun că și-ar cumpăra haine cu până la o mărime mai mari dacă le-ar plăcea foarte mult modelul, însă 33% spun că acest lucru i-ar face să se simtă frustrați, grași sau deprimați.
Aproape 40% au spus că ar evita o marcă de haine dacă aceasta practică mărimi prea mici.
Doar 13% au spus că ar încerca să se strecoare în mărimea cu care sunt obișnuiți pentru a evita să cumpere una mai mare, iar 50% au spus că ar opta pentru haine mai scumpe dacă acestea ar fi mărimea lor obișnuită.
La sondaj au participat peste 2.000 de persoane.
Jo Kellock, director executiv la Council of Textile and Fashion Industries din Australia, a spus că aceste confuzii care se fac în legătură cu mărimile sunt provocate de lipsa unui standard național.
„Oamenii aspiră la aspectul perfect, nu la mărimea perfectă, și își pun în evidență atuurile fizice prin orice fel de haine”, a spus Kellock.
„Însă un sistem corect de standardizare a măsurilor, bazat pe date științifice, ar permite designerilor să folosească aceleași măsuri și clientului să se simtă bine”, a adăugat acesta.