Efectul psihotrop al marijuanei s-a dublat în ultimii 25 de ani, atingând niveluri record, fapt care contrazice teoriile potrivit cărora acest drog ar fi unul ușor, se arată într-un studiu publicat de administrația americană, preluat de AFP.
Concentrația de tetrahidrobannabinol (THC), substanță psihotropă conținută de marijuana, a atins o medie de 9,6% în eșantioanele confiscate de poliția americană în 2007. Este o concentrație record de la analizele științifice efectuate la sfârșitul anilor anii ’70, de două ori mai mare decât cea înregistrată în 1983 (mai puțin de 4%), a indicat Biroul Național de Control al Drogurilor din Statele Unite (ONDCP), publicând datele unui studiu efectuat de Universitatea din Mississippi.
Acest lucru înseamnă că marijuana are un efect din ce în ce mai puternic, a indicat ONDCP, explicând semnificația cifrelor.
Universitatea din Mississippi a identificat în 2007 o concentrație de THC mergând până la 37,2%.
Potrivit ONDCP, creșterea concentrației este o consecință a tehnicilor mult mai sofisticate de cultivare a cannabis-ului.
„Părinții născuți în anii ’60 – ’70 care cred că marijuana este o substanță inofensivă trebuie să reevalueze faptele”, a indicat directorul ONDCP, John Walters, într-un comunicat. Walters și-a exprimat neliniștile față de „gravele implicații” în rândul tinerilor, de o posibilă înrăutățire a riscurilor respiratorii și cognitive, însă și de o formă de dependență mai accentuată.
Neliniștitor este și faptul că marijuana ar putea provoca în creier anumite modificări care să favorizeze dependența, a spus directoarea Institutului național împotriva abuzului de droguri, Nora Volkow, citată de ONDCP. Aceasta a precizat că mai sunt necesare studii pentru a se verifica asocierea între concentrația mai mare de THC în marijuana și un risc crescut de dependență.
ONDCP citează un studiu național din 2006, care indică faptul că în SUA există 14,8 milioane de consumatori de marijuana, cu vârste peste 12 ani, și 4,2 milioane de persoane care sunt dependente de substanță.