Demersuri

Maricela Cobuz susține legislația împotriva fumatului



Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a participat ieri, 26 martie 2019, la evenimentul „Primul Forum Global Drepturile Omului și o Lume Fără Tutun”, desfășurat la Palatul Cotroceni din București.
Maricela Cobuz a explicat că Forum Global este al doilea eveniment de amploare desfășurat în cadrul platformei strategice de angajare în domeniul sănătății a României. „Liderii globali în domeniul sănătății și drepturile omului s-au reunit pentru a dezbate problemele asupra epidemiei de tutun și angajamentul necesar din partea tuturor factorilor decizionali de a stabili un plan de acțiune care să pună capăt acestei epidemii, astfel încât anul 2035 să devină o generație fără tutun”, a explicat deputatul PSD de Suceava. Ea a declarat că în prezent, tutunul ucide peste șapte milioane de oameni anual la nivel global, fiind de departe cea mai importantă cauză a deceselor care pot fi prevenite în întreaga lume. „Dacă tendințele actuale continuă, tutunul va fi responsabil de pierderea unui miliard de vieți în acest secol, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Tutunul este obiectul singurului tratat global privind sănătatea publică, Convenția-Cadru privind Controlul Tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății (FCTC). FCTC a fost ratificat de 180 de țări, care sunt obligate să pună în aplicare o serie de măsuri pentru reducerea consumului de tutun”, a mai precizat Maricela Cobuz. Ea a amintit și de „Inițiativa 2035 Prima Generație Fără Tutun a României”, care este coordonată de Asociația Generația România Sănătoasă 2035, aceasta fiind cea mai mare coaliție axată pe controlul tutunului din România și prima coaliție largă în domeniul sănătății publice. „Cu o rețea de peste 350 de ONG-uri locale cu preocupări în controlul tutunului și subiecte de sănătate publică din România, inițiativa se concentrează asupra instrumentelor de consolidare a platformelor de comunicare și a rețelelor regionale. Misiunea Inițiativei 2035 Prima Generație Fără Tutun a României este de a construi o generație de adulți sănătoși până în 2035 prin promovarea unui set de măsuri adecvate de sănătate publică”, a mai declarat deputatul PSD de Suceava. De precizat că anul trecut, în calitate de deputat în Comisia pentru sănătate și familie, Maricela Cobuz a primit distincția de „Ambasador 2035 fără tutun”. „Această distincție îmi oferă prilejul de a susține legislația și acțiunile împotriva fumatului, astfel încât în anul 2035 România să se afle printre statele care nu mai au acest flagel”, a încheiat Maricela Cobuz.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor

Cifrele care dor: doar 5 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii

Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii
Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER