Maricela Cobuz solicită rezolvarea de urgență a situației privind eliberarea rețetelor la pacienții cronici

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a solicitat rezolvarea de urgență a situației privind eliberarea rețetelor pentru pacienții cronici. Maricela Cobuz a spus că în urma extinderii pandemiei cu Covid-19 și a faptului că personalul medical este cel mai vulnerabil, aflându-se în prim-plan cu toți pacienții, inclusiv cu cei asimptomatici, trebuie luate de urgență măsuri suplimentare pentru a-i proteja.
„În calitate de deputat de Suceava și membru în Comisia pentru sănătate și familie, solicit public Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Ministerului Sănătății să reglementeze urgent situația privind eliberarea rețetelor medicale la pacienții cronici”, a spus deputatul social-democrat. Maricela Cobuz consideră că medicii de familie ar trebui să prescrie rețetele electronice fără obligativitatea consultului pacienților cronici aflați în evidență, exceptând cazurile nou diagnosticate care necesită consult obligatoriu.
Ea a arătat că în acest mod se elimină deplasările persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical la cabinetele medicilor de familie și protejarea acestora de posibilitatea infectării cu virusul Covid-19. „În această perioadă de criză, domeniul sănătății trebuie sprijinit cu toate eforturile, astfel încât persoanele cu boli cronice să poată avea acces la tratamentul adecvat”, a încheiat Maricela Cobuz.

Recomandări

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, a bebelușilor și a bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare
Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri