Legislație

Maricela Cobuz: La inițiativa PSD a fost adoptată în Senat legea de impozitare a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a anunțat că la inițiativa PSD, Senatul a adoptat legea prin care pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate cu până la 50%. Maricela Cobuz a spus că proiectul inițiat de către PSD prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Senatorii au decis și ca indemnizațiile de peste 7.000 de lei ale șefilor de stat să fie impozitate. „În urma votului final din Senat, senatorii liberali au fost singurii care nu au votat proiectul de impozitare a pensiilor speciale. Actul normativ urmează a fi transmis Camerei Deputaților, decizională în acest caz, iar impactul bugetar estimat pentru anul viitor este de jumătate de miliard de lei”, a spus Cobuz. Deputatul PSD a mai adăugat că potrivit actului normativ, pensiile care vor urma a fi impozitate sunt cele de serviciu de la Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, ale judecătorilor și procurorilor, personalului auxiliar din instanțe și de la INEC, ale funcționarilor publici parlamentari, ale personalului aeronautic, personalului corpului diplomatic și consular, indemnizațiile pentru limită de vârstă ale senatorilor și deputaților și cele prevăzute de Codul Administrativ și indemnizațiile foștilor șefi de stat.
„În urma adoptării de către Senat a Legii privind impozitarea pensiilor speciale, PSD a dat dovadă că dorește echitate, iar PNL a demonstrat încă o dată că dorește dezechilibru social și economic în rândul cetățenilor. Opoziția a știut doar să critice și să distrugă ceea ce Guvernul PSD a construit pentru cetățeni, fapt ce se remarcă și în declarațiile liderilor de la USR prin faptul că doresc eliminarea tichetelor de vacanță și desființarea Programului Național de Dezvoltare Locală”, a mai precizat Maricela Cobuz. Astfel, ea a ținut să le amintească sucevenilor că din 2016 până în prezent, în guvernarea PSD s-au investit peste două miliarde de lei în județul Suceava, 156 de milioane de lei reprezintând investiții finalizate, peste 1,2 miliarde de lei investiții în derulare, peste 481 de milioane de lei investiții contractate, iar diferența o reprezintă investițiile finanțate de către CNI. Maricela Cobuz a mai spus că în județul Suceava au fost contractate investiții cu fondurile europene în valoare de peste 756 de milioane lei.

Recomandări

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

Eugen Bejinariu, la Calafindești: „Noua lege a pensiilor promovată de PSD a corectat inechitățile din sistemul public”

Eugen Bejinariu le-a prezentat locuitorilor din Calafindești măsurile implementate de PSD pentru îmbunătățirea nivelului de trai al seniorilor