Mesaj

Maricela Cobuz: „La început de an școlar îmi exprim încrederea în dăruirea și competența profesorilor”

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz le-a adresat un mesaj elevilor și profesorilor din județ cu prilejul deschiderii noului an școlar. Maricela Cobuz a precizat că în calitate de deputat de Suceava are plăcerea de a le ura tuturor cadrelor didactice, elevilor și părinților bun venit în prima zi a noului an școlar 2019-2020. Ea a spus că începutul noului an școlar este pentru toți un prilej de bucurie și de speranță, pentru unii începutul, iar pentru alții continuarea și aprofundarea cunoștințelor.
„Școala este locul fundamental al dezvoltării noastre, locul în care întâlnim alte persoane, alți prieteni și unde depășim propriile individualități învățând despre comunicare și deschiderea față de cei din jur. Școala înseamnă, în egală măsură, cunoaștere, știință, cultură, morală și respect față de profesori, față de limba română și de marii scriitori români.
La început de an școlar, îmi exprim încrederea în dăruirea și competența profesorilor, în buna lor credință și puterea de a da naștere unor personalități, de a oferi modele de viață și profesie pentru toți copiii și elevii”, a declarat deputatul PSD de Suceava. Maricela Cobuz le-a urat copiilor și elevilor să aibă puterea de a birui provocările în ceea ce privește competiția și munca, cunoașterea și disciplina, încrederea și speranța. „Transmit tuturor cadrelor didactice și elevilor, în egală măsură, multă putere de muncă, alegeri înțelepte și reușite pe măsura eforturilor depuse.
Mult succes în noul an școlar”, a mai spus Maricela Cobuz.

Recomandări

Evocarea personalității Apolloniei Kapri, la Șerbăuți. Eveniment cultural dedicat memoriei și dialogului intercultural din Bucovina

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, anunță că protecția și siguranța persoanelor vulnerabile vor fi prioritățile sale pentru noua sesiune parlamentară

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni