Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a anunțat că proiectul „Dezvoltarea serviciilor de educație antepreșcolară”, aferent Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, reprezintă o preocupare a guvernării PSD pentru învățământul din România. Maricela Cobuz a spus că depunerea cererilor de finanțare pentru acest proiect a fost extinsă până la data de 29 noiembrie 2019. Cobuz a explicat că Ministerul Fondurilor Europene a anunțat prelungirea perioadei de depunere a proiectelor ce au ca scop finanțarea dezvoltării serviciilor de educație antepreșcolară în vederea implementării la nivel național a măsurilor destinate creșterii ratelor de participare la educație antepreșcolară a copiilor.
Deputatul PSD a explicat că proiectul are ca grup țintă familiile defavorizate, cu părinți plecați la muncă în străinătate, fără un loc de muncă sau care beneficiază de servicii sociale și care pot fi incluși în programe de ocupare a forței de muncă, prin parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). De asemenea, proiectul se adresează și cadrelor didactice în vederea dezvoltării profesionale și a competențelor. „Principalele activități eligibile sunt oferirea de servicii de informare și consiliere a părinților, a tutorilor și de programele de educație parentală. Mai mult decât atât, proiectul asigură și finanțarea înființării de noi creșe, buna funcționare a acestora, cât și susținerea financiară a unităților în care se oferă servicii de educație timpurie antepreșcolară, respectiv creșe, grădinițe și centre afterschool.
„Solicitantul poate depune proiect și pentru acordarea de servicii medicale, de consiliere psihologică și de asistență socială, elaborarea de programe și materiale educaționale pentru copiii dezavantajați din învățământul antepreșcolar, aparținând minorităților naționale și cu dizabilități. Valoarea totală a proiectului este de peste 168 de milioane de euro, finanțat prin fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, dar și de către Guvernul României. Din valoarea totală a proiectului, regiunile de dezvoltare din România au alocate peste 149 de milioane de euro”, a precizat Maricela Cobuz. Ea a adăugat că pot solicita finanțare pentru proiectul „Dezvoltarea serviciilor de educație antepreșcolară” instituțiile de învățământ acreditate, publice și private; instituțiile de cult și asociațiile religioase, instituțiile sau agenții guvernamentali, ONG-urile, organizațiile sindicale și alții. Deputatul sucevean a spus că prin implementarea acestui proiect, Guvernul României asigură creșterea participării la învățământul antepreșcolar și preșcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, cu accent pe copiii aparținând minorității rome și a celor din mediul rural.
Fonduri
Maricela Cobuz anunță un program susținut de Guvern prin care se poate finanța construcția de creșe
