Deputatul PSD de Suceava dr. Maricela Cobuz a anunțat, prin intermediul unei declarații politice, că Institutul Cantacuzino și-a relansat activitatea, acest lucru datorându-se obiectivelor îndeplinite de actuala guvernare PSD prin Programul de Guvernare.
Maricela Cobuz a spus că Institutul „Cantacuzino” a fost înființat la data de 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”. Ea a amintit că aproape 100 de ani Institutul Cantacuzino a efectuat cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei și științelor conexe. Maricela Cobuz a precizat că acest institut a produs o serie de vaccinuri și seruri terapeutice, specialiștii săi fiind implicați în activități de sănătate publică, de supraveghere epidemiologică a teritoriului, de documentare și pregătire a personalului medical de specialitate. „Institutul Cantacuzino și-a reluat activitatea prin relansarea producției de fiole de SOD natural, unul dintre tradiționalele produse ale acestui institut. SOD natural este un supliment alimentar cu proprietăți antioxidante, iar în momentul de față sunt produse de către Cantacuzino peste 90.000 de fiole. Până la sfârșitul acestui an se preconizează a fi produse peste un milion de astfel de fiole. În ceea ce privește producția de vaccinuri, cum ar fi cele antigripale, institutul este acum într-o etapă de definitivare a unor soluții concrete pentru procesul de producere”, a explicat deputatul PSD de Suceava. Maricela Cobuz a mai precizat că, în prezent, institutul este o instituție de drept public care desfășoară activități de interes strategic, în asigurarea stării de sănătate a populației, scopul principal fiind revigorarea și relansarea producției de vaccinuri și alte produse pentru care a fost renumit.
Cobuz a mai afirmat că relansarea activității Institutului Cantacuzino a venit în urma preluării de către Ministerul Apărării Naționale în anul 2017, după o perioadă lungă de timp în care nu a mai funcționat. Ea a adăugat că Institutul Cantacuzino face parte din Rețeaua Institutelor Pasteur și a Institutelor Asociate, având o serie de colaborări cu institute și universități din țări precum: Franța, Moldova, Germania, Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Ungaria, Grecia, Japonia, Rusia, Ucraina etc.
„PSD a avut în Programul de Guvernare ca obiectiv strategic redeschiderea Institutului Cantacuzino și a reușit. Împreună, îndrăznim să credem în România”, a încheiat Maricela Cobuz.