Deputatul PSD de Suceava dr. Maricela Cobuz a susținut, ieri, în ședința de plen a Camerei Deputaților, o declarație politică cu tema „Preocuparea pentru sănătatea cetățenilor este prioritară în actuala guvernare”.
În cadrul declarației politice, Maricela Cobuz a arătat că Guvernul României a depus spre finanțare din fondurile Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 un proiect care are în vedere achiziționarea a 1.200 de ambulanțe.
„Proiectul privind Nota de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale în România prin achiziționarea a peste 1.200 de ambulanțe a fost aprobat în ședința de Guvern săptămâna trecută”, a spus Maricela Cobuz.
Ea a precizat că achiziția celor 1.200 de ambulanțe noi pentru serviciile județene de ambulanță și pentru SMURD va îmbunătăți capacitatea de intervenție la urgențele medicale. Deputatul PSD a precizat că prin acest proiect se vor achiziționa 242 de ambulanțe de tip A, 375 de ambulanțe de tip B4x2, 505 ambulanțe de tip B4x4 și 122 de ambulanțe de tip C, în valoare totală de 476.857.000 de lei, astfel fiind îndeplinită o altă măsură precizată în Programul de Guvernare.
„O altă măsură importantă adoptată pentru pacienți a fost reorganizarea Programului național de diabet zaharat derulat de CNAS și finanțat din bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate”, a adăugat Maricela Cobuz. Deputatul PSD a mai precizat că prin aprobarea noului act normativ se vor pune la dispoziția copiilor bolnavi de diabet zaharat tip I pompe de insulină care vor monitoriza și controla nivelul glicemiei. „3.600 de copii vor putea beneficia de sistemele de monitorizare continuă a glicemiei și a pompelor de insulină, potrivit datelor furnizate de către Ministerului Sănătății. Astfel, acești copii vor scăpa de numărul mare de injecții, precum și de înțepăturile necesare controlului glicemic”, a declarat Maricela Cobuz.
Ea a mai precizat că o altă măsură importantă se referă la bolnavii epileptici cu rezistență la tratamentul standard, care vor beneficia de dispozitivul de stimulare cerebrală profundă. Maricela Cobuz a explicat că prin introducerea acestui dispozitiv cazurile care necesitau tratament în străinătate vor putea fi rezolvate în țară.
Nu în ultimul rând, deputatul PSD de Suceava a subliniat că în calitate de deputat, membru în Comisia pentru sănătate și familie din Parlamentul României și medic pediatru va susține măsurile din domeniul sănătății, astfel încât pacienții din România să fie tratați și îngrijiți la standarde europene.