Deputatul PSD de Suceava dr. Maricela Cobuz a anunțat că începând din acest an absolvenții studiilor superioare pe specializarea Nutriție și Dietetică vor putea profesa în acest domeniu. Maricela Cobuz a susținut o declarație politică în plenul Camerei Deputaților în care a arătat recent că Guvernul României a adoptat printr-o hotărâre Normele metodologice de aplicare a Legii Dieteticianului nr. 256/2015 și acestea au fost publicate în Monitorul Oficial.
„Încă de la începutul mandatului de deputat și membru în Comisia pentru sănătate și familie, mi-am dedicat cea mai mare parte din activitatea parlamentară domeniului medical. Ca deputat, am adresat o interpelare Ministerului Sănătății privind stadiul de elaborare și implementare a normelor Legii Dieteticianului. Normele metodologice de aplicare a Legii 256/2015 reglementează modalitatea de exercitare a profesiei de dietetician cu drept de liberă practică, modalitatea de obținere a autorizației de liberă practică, formarea continuă și asigurarea profesională în domeniul”, explicat deputatul PSD de Suceava. Ea a spus că aprobarea Hotărârii de Guvern, care pune în aplicare Normele metodologice ale acestei legi, vine în corelare cu adoptarea de către Parlament a legii privind introducerea în școli, începând cu anul școlar 2020-2021, a orelor de nutriție în cadrul disciplinei educație pentru sănătate, proiect de lege pe care l-a inițiat personal.
Maricela Cobuz a mai amintit că în România, în urmă cu câțiva ani, mai multe facultăți din țară au acreditat programul de Nutriție și Dietetică, care au pregătit studenții în acest domeniu. „Astfel, dieteticienii și nutriționiștii din România vor putea să profeseze alături de cadrele medicale în cabinetele medicale și spitale, sau vor putea profesa ca dieteticieni în instituții sociale, unități alimentare, școli sau laboratoare de cercetare. Consider că este un pas important în consolidarea sistemului de sănătate din România și o contribuție uriașă la buna aplicare a predării orelor de educație pentru sănătate”, a declarat deputatul PSD de Suceava.
Maricela Cobuz a subliniat că o bucură faptul că acțiunile sale din calitate de deputat vor contribui la exercitarea profesiei de dietetician și nutriționist, având în vedere numărul mare de absolvenți ai acestei specialități.






