Lege

Maricela Cobuz: Actuala guvernare este alături de românii din diaspora pentru următoarele alegeri

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a declarat că actuala guvernare este alături de românii din diaspora la viitoarele alegeri. Maricela Cobuz a spus că la propunerea coaliției de guvernare PSD-ALDE, Parlamentul României a adoptat un proiect legislativ prin care românii din diaspora pot vota în străinătate timp de trei zile, începând de vineri până duminică.
Cobuz a precizat că potrivit proiectului de lege nr. 329/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, adoptat de către Camera Deputaților, în data de 3 iulie 2019, cetățenii români cu drept de vot își pot exercita dreptul de a vota prin corespondență sau la secția de votare.
Deputatul PSD de Suceava a precizat că la art. 44, aliniatul 2, din prezenta lege, procesul de votare în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. Astfel, în ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12:00 și se încheie la ora locală 21:00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 07:00 și se încheie la ora locală 21:00. Maricela Cobuz a adăugat că în lege se precizează că alegătorii care la ora 21:00 sunt prezenți în secțiile de votare, precum și cei care se află la rând în afara secției de votare își pot exercita dreptul de vot până la ora 23:59.
„Conform legii adoptate, partidele politice și alianțele politice pot depune și susține candidaturile pentru alegerea președintelui României numai dacă sunt susținute de cel puțin 200.000 de alegători”, a mai spus Maricela Cobuz. Ea a mai declarat că propunerile de modificare a Legii 370/2004 au venit la inițiativa parlamentarilor PSD și ALDE, ca urmare a repetatelor incidente grave produse la secțiile de votare din străinătate. „Prin adoptarea proiectului de lege, PSD dă dovadă de respect față de cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate și de mesajul transmis de către aceștia, asigurând o mai bună exercitare a dreptului de vot”, a afirmat Maricela Cobuz, care a adăugat că legea a fost susținută de toate partidele politice, fiind adoptată cu 228 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 19 abțineri.

Recomandări

Peste 607.000 de suceveni din țară și din diaspora sunt așteptați la urne pentru alegerea președintelui României

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”