Deputatul PSD de Suceava, dr. Maricela Cobuz, a participat ieri la desfășurarea lucrărilor celei de-a treia ediții a Conferinței de Medicină Personalizată 2018, care a avut ca temă de dezbatere ”Re-Gândim Medicina: prin inovație digitală și inovație analogică”. Conferința, care a avut loc la Muzeul Național Cotroceni, a fost organizată de Centrul pentru inovație în medicină InoMed, sub patronajul Administraței Prezindențiale.
După participarea la conferință, deputatul Maricela Cobuz a arătat că sistemele de sănătate din întreaga lume, nu doar în România, se află la intersecția a trei tendințe majore, respectiv fenomenul de îmbătrânire a populației, costurile în creștere și dezvoltarea exponențială a noilor tehnologii ICT, ca parte din a patra revoluție industrială.
„Medicina personalizată presupune asigurarea prevenției, diagnosticului și tratamentului potrivit pentru pacientul potrivit la momentul potrivit. Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de inovație digitală, dar și de inovație analogică. Fără a apela la tehnologii moderne este greu să tratăm anumite boli, tocmai de aceea se vorbește tot mai mult de medicina personalizată”, consideră Maricela Cobuz. Ea a precizat că pe agenda de lucru a conferinței s-a pus în discuție problema cancerului pulmonar și posibilitatea de testare reflexă a biomarkerilor validați în vederea îmbunătățirii situației pacientului. Deputatul PSD a precizat că în ultimii doi ani, pe lista medicamentelor compensate din România au fost introduse mai multe terapii folosite la pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular, atât terapii țintite, cât și imunoterapii, cele mai multe cu beneficiul unui diagnostic companion, test ce ajută la identificarea populației cu răspuns optimizat.
Maricela Cobuz a spus că în vederea implementării cu prioritate a unui program de testare a biomarkerilor validați pentru cancerul pulmonar non-microcelular, s-au propus mai multe acțiuni, printre care realizarea unui protocol de testare valabil la nivel național, de către comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătății sau finanțarea costului testărilor biomarkerilor validați, costul testărilor fiind acoperit integral de către deținătorii autorizați de punere pe piață. Astfel, Maricela Cobuz a arătat că prin testarea tuturor mutațiilor de la început, pacientul va primi tratamentul potrivit, la momentul potrivit. Ea a precizat că în România, conform datelor din 2018, în fiecare an apar 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar și tot anual, 10.277 de persoane își pierd viața din cauza acestei boli, reprezentând principala cauză de decese din cauze oncologice din România. Nu în ultimul rând, Maricela Cobuz a spus că prin desfășurarea celei de-a treia ediții a Conferinței de Medicină Personalizată, se va face un pas important spre implementarea tehnologiei și a inovației digitale în sistemul de sănătate.