Marica: Nu am permis corupția în vămi, nu pot fi acuzat de un fost pușcăriaș, îl pot da în judecată



Liderul Alianței „Sed Lex”, Vasile Marica, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX că nu a permis niciodată corupția în vămi și că nu poate fi acuzat acum de un fost pușcăriaș, precizând că, după ce se va consulta cu juriștii, este posibil să îl dea în judecată pe Marius Ungureanu pentru acuzele aduse.
Vasile Marica a spus că Marius Ungureanu, cel care l-a acuzat că a luat mită de la angajați din vămi pentru a interveni în promovarea și menținerea lor în funcții, i-a cerut ajutorul atunci când a fost acuzat de poliție și procurorii din Giurgiu, dar a refuzat să se implice în acest caz.
Președintele „Sed Lex” a mai spus că se va prezenta la Parchet dacă va fi chemat pentru audieri în urma autodenunțului lui Marius Ungureanu.
„Eu nu am permis niciodată corupție în vămi, am încercat mereu să elimin acest fenomen și nu pot fi acuma acuzat de un fost pușcăriaș pe care nu l-am ajutat să scape de pușcărie. Dacă procurorii mă vor solicita în urma autodenunțului lui Ungureanu mă voi duce”, a susținut Marica.
Liderul Sed Lex a mai precizat că, după ce va consulta juriștii, este posibil să îl dea în judecată pe Marius Ungureanu pentru acuzele aduse.
Marius Ungureanu, care spune că între 1990 și 2003 a lucrat la Vama Giurgiu, mai întâi ca lucrător vamal, apoi ca șef de tură și șef la Vama Mocănașu – Giurgiu, a declarat, marți, într-o conferință de presă organizată de Sindicatul „Pro Lex”, că Vasile Marica, liderul Alianței „Sed Lex”, a luat mită de la angajați din vămi pentru a interveni în promovarea și menținerea lor în funcții.
Ungureanu a afirmat că persoanele susținute de Vasile Marica aveau întâietate în numirile pe funcții chiar înaintea propunerilor făcute de prefecții județelor.
El a mai spus că din 1997 și până în 2002 i-a dat lui Marica 2.000-2.500 de dolari pe lună, împreună cu Robert Cristoi, fost șef de vamă la Giurgiu, în prezent prefect al județului Giurgiu, și cu Eugenia Ciobanu, care a fost în sindicatul Unirea, actualul „Sed Lex”.
Ungureanu a precizat că după șase ani de cotizare continuă, în anul 2002 a refuzat să-i mai dea bani lui Vasile Marica. El a adăugat că, după ce nu i-a mai dat bani, a fost reținut în arest patru luni, după ce Marica ar fi făcut presiuni asupra șefului Poliției din Giurgiu, fiind acuzat că nu a fost la serviciu dar a încasat salariul. Marius Ungureanu nu mai lucrează din 2003 în sistemul vamal.
Totodată, Ungureanu a spus că Vasile Marica a șantajat toți directorii Autorității Naționale a Vămilor, indiferent de culoarea politică, pentru că avea oameni în toate punctele vamale și știa tot ce se întâmplă acolo.
„Nu aveai cum să scapi de sistemul lui Marica. Dacă te retrăgeai din această caracatiță, nu-ți mai dădea subiectele de la examene, luai notă mică indiferent de cât te pregăteai”, a spus Ungureanu.
Ungureanu a mai spus că „trebuie tăiat capul caracatiței”, altfel degeaba sunt arestați o mie de oameni în vamă.