Liderul Alianței „Sed Lex”, Vasile Marica, a anuțat, vineri, că, în 24 de ore, va scoate oamenii în stradă și că, dacă sindicaliștii nu sunt ascultați, vor face grevă generală. Funcționarii publici afiliați la „Sed Lex” amenință cu un miting și un marș de amploare în Capitală și pichetarea prefecturilor din toată țara, principala solicitare fiind păstrarea locurilor de muncă și a principalelor sporuri de care beneficiază bugetarii.
Comitetul director al Alianței „Sed Lex” a hotărât, vineri, demararea procedurilor pentru organizarea unui miting, urmat de un maș în Capitală la care participă cel puțin 5000 de salariați precum și pregătirea pichetărilor sediilor Guvernului și ale prefecturilor, astfel încât în 24 de ore să poată organiza manifestații de stradă cu cel puțin 3000 de membri de sindicat la nivel național, a declarat președintele Alianței, Vasile Marica.
Acesta nu a precizat o dată la care vor avea loc aceste proteste, spunând că vor să le organizeze împreună cu federațiile bugetarilor din toate confederațiile.
Marica spune că, în funcție de decizia Guvernului de disponibilizare a personalului din administrație, sindicaliștii sunt pregătiți să ajungă chiar la grevă generală.
Pe de altă parte, Vasile Marica a precizat că, în Comisia de dialog de la Ministerul Muncii, reprezentanții „Sed Lex” vor susține acordarea sporurilor consacrate (sporuri de vechime, sporul pentru auditor, salariul de merit).
„Putem renunța pentru o corectă echilibrare a salariilor în sistemul bugetar la: indemnizațiile pentru comisiile de concurs, comisiile de disciplină, comisiile paritare, comisiile de privatizare, sporul de limbă străină. De asemenea, solicităm diminuarea numărului de consilieri la cabinetele demnitarilor și reanalizarea modului în care se acordă sporul de 75% pentru cei care gestionează fondurile comunitare, respectiv instituțiile și funcționarii cărora li se acordă”, a adăugat Marica.
Proiectul de Ordonanță de urgență privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, prin care anumite sporuri sau indemnizații ar urma să fie sistate sau diminuate, a fost pus, săptămâna trecută, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii.
În proiect se arată că vor fi sistate sporuri salariale pentru funcționari, salariile de merit nu vor mai fi acordate bugetarilor în acest an, iar sporul de radiații va fi plătit în funcție de cât de necesare sunt instalațiile emițătoare pentru activitatea instituțiilor.