Liderul „Sed Lex” Vasile Marica a declarat, luni, că a fost informat că în teritoriu se strâng bani pentru desemnarea unor persoane în funcții de conducere din servicii publice deconcentrate pe criterii politice, cerând Guvernului să lămurească până unde merge intervenția politicului în acest sistem Vasile Marica a arătat că a fost sesizat de către membrii Alianței Sindicale „Sed Lex” din toate zonele țării despre cazuri în care se strâng bani pentru desemnarea unor persoane în funcții de conducere ale serviciilor publice deconcentrate.
Întrebat despre ce sume este vorba, președintele Alianței „Sed Lex a spus că nu are informații în acest sens, precizând că informațiile pe care le-a aflat sunt generale și că în momentul în care va avea mai multe detalii le va face cunoscute.
Liderul sindical a mai spus că astfel de situații au fost înregistrate în toate județele unde în prezent au loc negocieri pentru împărțirea funcțiilor la serviciile deconcentrate, răspunzând unei întrebări privind zonele în care se înregistrează astfel de cazuri.
„Noi nu suntem aleși politic și nu putem accepta intervenția politicului pentru alegerea șefilor în funcțiile de conducere ale serviciilor publice deconcentrate”, a adăugat Marica, la finalul ședinței extraordinare a Consiliului Unional al organizației sindicale.
Totodată, Marica a precizat că va cere Guvernului să clarifice până unde poate interveni politicul în atribuirea funcțiilor de conducere în aceste servicii deconcentrate.