Una din știrile-bombă din ultimul weekend vorbește despre un transfer oarecum interesant (cel puțin pentru noi, iubitorii de sport românesc, cei care ne consumăm la orice victorie sau eșec, fie el în fotbal, tenis, înot sau orice alt sport), avându-l în rolul principal pe unul din fotbaliștii români care s-au născut cu mult talent, dar care fac tot ce ține de ei pentru a-și încheia cariera cu statutul de speranță. Chestia e rarisimă pe alte meleaguri, dar la noi e un lucru cât se poate de comun: Mutu, Zicu, Lupu, … să continui lista? … că pot umple tot spațiul rubricii! Domnul în cauză se numește Marica, iar cu prilejul acestui ultim transfer (până acum, că vor mai urma încă multe altele, faceți pariu?) a bifat a 5-a țară în care a jucat: România, Ucraina, Germania, Spania, iar acum Turcia.
La Donețk, cât timp a avut un antrenor aspru dar înțelegător ca un tată, treaba a fost bună. Neascultător, ca orice copil (fotbaliștii, poate ați sesizat, rămân copii până la vârste matusalemice!), Marica a trecut peste sfatul „părintelui” Nea Mircea și și-a luat lumea în cap. A urmat o perioadă de ratare aproape totală, în Bundesliga, iar când a ajuns aproape erou la Madrid (la Getafe, nu…), iată că mai trântește o dată mucii în fasole și se cară la turci. Tot e bine, că tocmai se obișnuise să se antreneze singur, de vreo 2-3 sezoane încoace, prin parcuri, după modelul altei panarame de ratat, Mitea. De ce s-a dus la turci (nu la Galata, Fener sau Besiktas, ci la una de pe locul 11, Konyaspor) în loc să continue la Getafe, unde alături de antrenorul-salvator „Guriță” ar fi avut șansa de a se antrena ca lumea și de a evolua în cel mai puternic campionat din lume? În loc de performer, avem un mercenar în plus. Și, probabil, un nou loc vacant la echipa națională.