Marian Zlotea și Rareș Niculescu cer ca eurodeputații români să fie obligați să își declare averile



Europarlamentarii Marian Zlotea și Rareș Niculescu au solicitat, joi, ca eurodeputații români să fie obligați să își declare averile, cei doi reprezentanți ai PDL anunțând, totodată, că își vor publica declarațiile de avere pe paginile personale de Internet
Eurodeputații PDL Rareș Niculescu și Marian Zlotea au precizat, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că își vor face publice declarațiile de avere, chiar dacă legislația română în vigoare nu prevede obligativitatea acestui demers.
Cei doi deputați PDL în Parlamentul European au sugerat „autorităților române în drept” să includă reprezentanții României în PE în categoria persoanelor obligate să își facă publice declarațiile de avere, eliminând astfel o lacună legislativă.
Niculescu și Zlotea au mai arătat că își vor afișa declarațiile de avere pe paginile personale de Internet.
Potrivit Regulamentului Parlamentului European, eurodeputații și-au făcut publice declarațiile de interese pe pagina de Internet a acestei instituții.