Marian Sârbu este unul dintre politicienii care au ajuns în vârful structurilor statului pornind din zona sindicală, el fiind criticat, de-a lungul timpului, în special în mandatul de ministru al Muncii din perioada 2000-2004, pentru legăturile strânse cu mediul din care a provenit. Marian Sârbu a fost, spre exemplu, unul din artizanii așa-numitului „pact de neagresiune” încheiat între PSD – aflat la guvernare – și CNSLR-Frăția, una din cele patru mari confederații sindicale românești, în perioada 2000-2004.
Marian Sârbu are 50 de ani, s-a născut în comuna călărășeană Budești, este căsătorit și are un copil.
În 1990, Marian Sârbu a fost lider de sindicat în Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), devenită ulterior CNSLR-Frăția. Între 1990 și 1992 a fost președinte al Federației Sindicatelor Libere din Industria Lemnului, pentru ca din 1992 până în 1994 să dețină funcția de vicepreședinte al CNSLR – Frăția.
În 1994, Sârbu a renunțat la activitatea sindicală, intrând în politică. A fost membru în Biroul Executiv al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR) timp de doi ani, după care, între 1996 și 2000 a fost șeful Departamentului de Politică Socială din formațiunea de stânga. Din 2000 a revenit la calitatea de membru în Biroul Executiv al PDSR, devenit PSD în 2001. Din 2004 activează ca membru al Biroului Coordonator al partidului.
Sârbu a deținut și o serie de funcții în aparatul de stat, fiind de mai multe ori ales parlamentar și având chiar și perioade de ministeriat.
A fost, până în 1996, secretar de Stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale, devenind pentru prima oară deputat în urma alegerilor câștigate în 1996 de Cnvenția Democrată din România.
Și-a păstrat mandatul de deputat și după alegerile din anul 2000, însă a devenit ministru, ocupână fotoliul ministerului Muncii și Solidarității Sociale până în 2003 și pe cel de ministru delegat pentru Relația cu Partenerii Sociali între 2003 și 2004.
A rămas deputat și în legislatura 2004-2008, conducând departamentul de muncă al guvernului din umbră al PSD.
În urma scrutinului uninominal din 30 noiembrie 2008, Marian Sârbu a mai câștigat un mandat, el urmând să rămână deputat încă patru ani.