Fotbal Club Cetatea

Marian Pană a fost antrenat Avram Grant de la Chelsea



Marian Pană și-l amintește bine pe Avram Grant
Marian Pană și-l amintește bine pe Avram Grant

Actualul antrenor principal al FC Cetatea, Marian Pană și-a început cariera de fotbalist la Flacăra Moreni, iar ulterior a mai evoluat pentru Victoria București, Dinamo București, FC Argeș, FC Brașov sau Hapoel Haifa. Interesant este faptul că la gruparea israeliană, unde a activat în sezonul 1995-1996, Pană l-a avut antrenor pe actualul tehnician al lui Chelsea, Avram Grant. „Când l-am văzut banca formației londoneze nu mi-a venit să cred. Nu este un lucru de ici de colo să ajungi de la modesta Haifa pe banca miliardarilor de la Chelsea, asta înseamnă că are ceva conexiuni în lumea fotbalului”, a declarat Marian Pană.
Israelianul era scump la vorbă
Tehnicianul sucevean și-l amintește pe israelian ca fiind ca un om corect, dar un antrenor simplist, care avea curiozitățile sale. „Nu vorbea nici două cuvinte cu noi, cu jucătorii discuta numai preparatorul fizic. Țin minte că după ce am dat șapte centrări de gol în primele opt meciuri din poziția mea de fundaș stânga, secundul m-a luat deoparte și mi-a zis: „Marian, tu ești străin, de aceea trebuie să joci foarte bine. Avram e mulțumit de tine, dar trebuie să dai și gol”. Cel mai tare m-a șocat comportamentul lui Grant din ziua meciurilor. Venea în vestiar, scria pe tablă primul unsprezece și rezervele, după care ieșea pur și simplu, fără să adreseze vreo vorbă cuiva. La început ne uitam cu toții interziși unii la alții, dar treptat ne-am obișnuit cu stilul său de muncă”, a rememorat Marian Pană.
Patron aparte pentru Marian Pană
Însă nu numai antrenorul Avram Grant era un personaj aparte ci și patronul clubului, Ruby Shapira. „În vârstă de 35 de ani pe atunci, Ruby Shapira era un tânăr excentric, care de puțină vreme intrase în posesia unei moșteniri de 300-400 milioane de dolari. Devenise un obicei ca în ziua meciului echipa să bea cafeaua la el acasă. Era suporter al lui Hapoel încă din copilărie și chiar dacă între timp cumpărase clubul, continua să vadă meciurile din galerie. Avea planuri mari cu această echipă, însă ulterior am aflat că din cauza unor probleme financiare s-a sinucis, trei ani mai târziu”, a precizat Pană. Chiar dacă Hapoel abia promovase în prima ligă israeliană, la începutul sezonului 1995-1996 Shapira a cumpărat numai puțin de 23 de fotbaliști, în încercarea de a cuceri titlul național. „Ne-am luptat la baionetă pentru campionat cu Maccabi Haifa și Maccabi Tel Aviv, însă speranțele ne-au fost spulberate de celebrul Haim Revivo, care ne-a înscris un gol în ultimul minut. Ultimele etape nu ne-am mai regăsit, astfel că până la final am coborât pe locul patru”, a rememorat Marian Pană.
Viața printre atentate cu bombe
Antrenorul Cetății spune că s-a simțit foarte bine în scurta perioadă petrecută în Țara Sfântă, chiar dacă și atunci exista o anumită nesiguranță în rândul opiniei publice, datorată conflictelor religioase. „Chiar dacă în Haifa s-au produs două atentate cu bombă în acea perioadă, m-am simțit bine ca fotbalist în Israel. Aș fi vrut să rămân în continuare, însă cei de la Haifa nu au fost de acord să plătească suma pretinsă de Dinamo pentru a-mi da dezlegarea definitivă, 350.000 de dolari”, a conchis Marian Pană.


Marian Pană și-l amintește bine pe Avram Grant
Marian Pană și-l amintește bine pe Avram Grant
Marian Pană și-l amintește bine pe Avram Grant
Marian Pană și-l amintește bine pe Avram Grant


Recomandări