Perdaful primit de la antrenorul Marian Pană după prestația mai puțin convingătoare din meciul cu CF Brăila din runda precedentă, a avut darul să-i trezească la viață pe fotbaliștii suceveni. Nicolau, Bernard, Celpan și compania au făcut un meci mare în fața Aerostarului, astfel că victoria cu 3-1 repurtată ieri după amiază de Cetatea la Bacău a rezolvat în mare măsură ecuația promovării. Chiar dacă pe finalul confruntării sucevenii au condus chiar cu 3-0, la un moment dat, pe la mijlocul primei reprize, echilibrul partidei părea să se fi rupt iremediabil în favoarea gazdelor. Era minutul 29 abia când Andrei Aileni a încasat, ce-i drept, cu ușurință, al doilea galben, iar sucevenii s-au trezit cu un om mai puțin pe teren. Paradoxal, acest eveniment avea să schimbe raportul din teren în favoarea oaspeților, care au strâns rândurile și s-au dăruit ca niciodată. După o ratare a lui Tomaz și un penalty neacordat la o incursiune în careul advers a lui Celpan, veteranul Bernard a deschis scorul, în minutul 56, cu o lovitură plasată de cap. Omniprezentul Celpan a avut golul de 2-0 în vârful bocancului în minutul 72, însă a trimis de puțin pe lângă poartă, din centrarea lui Halip. Gazdele au avut o tresărire de orgoliu în minutul 80, dar Rohețki a intervenit foarte bine în fața lui Purică. Jocul s-a mutat imediat la poarta adversă și Homneac, tot cu o lovitură de cap, i-a făcut din nou bucuroși pe cei circa 50 de suporteri ai Cetății prezenți la această întâlnire. De degringolada instaurată în apărarea echipei pregătite de Ioan Radu a profitat și Onciu în minutul 86, care a l-a driblat pe portarul Coșa și a înscris cu un șut din unghi. Aerostar a avut o tresărire de orgoliu în minutul 90 și a marcat golul de onoare prin Dutciuc. Zarurile fuseseră însă aruncate. Cetatea a început partida în formula Rohețki – Ungureanu, Nicolau, Bernard – Leuciuc, Onciu, Celpan (80 Cojenel), Halip – Aileni, Caragea (60 Homneac, 89 Lupu), Tomaz (86 Apetri).
Marian Pană: „Jucătorii și-au spălat toate păcatele” Chiar dacă în momentul eliminării lui Aileni a simțit că i-a căzut cerul în cap, Marian Pană a continuat să trăiască jocul la intensitate maximă și s-a liniștit abia pe final, când Onciu a dus scorul la 3-0. „Sunt foarte fericit, nu atât din cauza rezultatului ci pentru că echipa a jucat foarte bine. A fost o evoluție foarte apropiată de ceea ce vreau eu, iar prin această prestație jucătorii și-au spălat toate păcatele de la meciul cu Brăila. Tehnicianul Cetății a explicat și de ce a schimbat sistemul de joc din 4-4-2 în 3-4-3 înaintea disputei cu Aerostar. „Știam că Ioan Radu joacă tot timpul cu trei apărători centrali, astfel că i-am împins încă din start pe Aileni, Caragea și Tomaz în coasta lor. Acest lucru i-a incomodat foarte mult și i-am ținut astfel departe de poarta noastră. Pe faza de apărare, l-am introdus pe experimentatul Bernard lângă Nicolau și Ungureanu și am câștigat mult în siguranță”, a mărturisit Marian Pană.
Iată care sunt rezultatele complete înregistrate în etapa a XX-a a Ligii a III-a:
Ceahlăul II Piatra Neamț – Pambac Bacău 4-0
Willy Bacău – Bujorii Târgu Bujor 5-0
CFR Pașcani – FCM II Bacău 2-0
Oțelul II Galați – Poli II Iași 0-2
Laminorul Roman – Rarăul Câmpulung Moldovenesc 2-0
CF Brăila – FC Bârlad 3-1
Juventus Fălticeni – Politehnica Galați 1-0
Leonard Pașcani – Cetatea Târgu Neamț 0-3
Aerostar Bacău – Cetatea Suceava 1-3
Clasamentul Seriei I arată astfel:
1. Cetatea Suceava 20 18 2 0 50-5 56
2. Pambac Bacău 20 12 4 4 36-24 40
3. Aerostar Bacău 20 11 5 4 26-13 38
4. Politehnica Galați 20 11 4 5 24-13 37
5. Willy Bacău 20 11 4 5 41-33 37
6. FC Bârlad 20 10 2 8 29-28 32
7. Cetatea Târgu Neamț 20 10 1 9 35-32 31
8. FCM II Bacău 20 7 7 6 23-20 28
9. Poli II Iași 20 7 6 7 28-21 27
10. Oțelul II Galați 20 8 2 10 28-24 26
11. CF Brăila 20 7 4 9 25-27 25
12. Ceahlăul II Piatra Neamț 20 7 3 10 22-21 24
13. Juventus Fălticeni 20 7 3 10 18-31 24
14. CFR Pașcani 20 7 2 11 20-25 23
15. Rarăul Câmpulung 20 5 3 12 18-36 18
16. Bujorii Târgu Bujor 20 5 3 12 14-37 18
17. Laminorul Roman 20 5 2 13 21-35 21-35 17
18. Leonard Pașcani 20 1 5 14 20-53 8