Un examen riguros de 7 ore, peste 200 întrebări și aproape 7.000 de candidați de top din întreaga Europă și nu numai.
În fața unei astfel de provocări, suceveanul Marian Nicolay Ionescu a reușit să obțină un rezultat excelent care i-a adus admiterea la Universitatea de Medicină din Viena, Austria, una dintre cele mai prestigioase instituții medicale din Europa, cu o tradiție de peste șase secole.
„Luni dimineață am aflat că am fost admis la MedUni Wien, pe loc subvenționat de stat, o bucurie și o reușită de care sunt extraordinar de mândru și fericit.
Am reușit să obținut un punctaj de 87%, care mă plasează pe locul 101 din circa 7.000 de candidați înscriși pe cele 693 de locuri disponibile. Concurența a fost foarte puternică, candidații foarte bine pregătiți.
Sunt foarte motivat și bucuros pentru că am găsit o instituție de top care să-mi ofere oportunități, care să mă sprijine, care să mă pregătească la cel mai înalt nivel. Primești din partea facultății resurse importante, ești în prejma celor mai buni profesori, a celor mai buni studenți, motivați, deștepți, cu o pregătire de elită. E o instituție-hub pentru întreaga Europă, în educație și cercetare”, a povestit tânărul de 18 ani.
Olimpic, laureat la numeroase concursuri școlare, Marian Nicolay s-a remarcat în anii de studiu prin rezultatele sale, prin palmaresul său bogat și valoros și mai ales prin pasiunea pentru biologie, ”cea mai frumoasă și pură dintre științe întrucât abordează în mod direct nucleul existenței – viața”.
Proaspăt absolvent al Colegiului „Ștefan cel Mare” Suceava, profilul de Științe ale naturii, intensiv germană, tânărul mulțumește părinților, rudelor, apropiaților pentru încrederea oferită.
„Recunosc că a fost o presiune să reușesc. Atât din partea mea, cât și din partea celorlalți, care au avut așteptări mari de la mine. Le mulțumesc tuturor.
De asemenea, sunt recunoscător profesorilor și în special domnului director Dan Popescu, care încurajează excelența și performanța”, a adăugat Marian.
- Șapte luni de pregătire „la foc maxim” pentru admitere
Deși avea locul asigurat la Universitatea de Medicină din București, datorită rezultatelor de la olimpiadele de biologie, Marian și-a concentrat toată energia pentru admiterea într-un mediu universitar de elită.
A început pregătirea pentru Viena din iarna anului trecut, „la foc maxim”, după cum povestește, volumul de materie fiind unul dens și complex.
Admiterea a avut loc pe 4 iulie, într-un cadru competitiv impresionant.
„M-am pregătit intens timp de șase-șapte luni. A fost o perioadă în care m-am concentrat exclusiv pe acest obiectiv. A fost un examen dur, greu, intens, de la 9.00 dimineața la 16.00. Eram într-o sală cu 1.600 de candidați, nu a fost chiar simplu”.
Motivația lui a fost dublată de admirația pentru Viena, oraș care este un pol al inovației medicale.
„Inițial voiam să merg în Irlanda, dar după o vizită acolo, m-am reorientat. Viena este centrul Europei, iar această universitate investește enorm în studenții săi, oferind posibilități de studiu și dezvoltare extraordinare. Desigur, mă aștept ca începutul să fie foarte greu, va fi și acomodarea, dar sunt motivat și bucuros să fiu acolo, să mă formez profesional la cel mai înalt nivel”.
Studiile vor începe la 1 octombrie, iar Marian spune că încă nu s-a decis asupra unei specializări: „E devreme să spun. Poate va fi dermatologia, la fel ca mama mea. Cine știe? Ar putea fi o variantă”.
Marian Nicolay Ionescu este fiul fostului primar al Sucevei Marian Ionescu și al medicului dermatolog Cristina Ionescu.