Marian Munteanu, marele vinovat

Îl admir pe Marian Munteanu până la idolatrizare. După mulți ani, l-am revăzut anul trecut, într-o serie de emisiuni la Realitatea TV. Printre altele, a vorbit și despre mineriade. Despre cum a fost bătut de mineri, de a stat patru zile în comă și două luni în spital, despre cum era să fie decapitat, la propriu, despre cum a fost arestat pentru că gândea altfel decât Ion Iliescu și despre multe și multe alte suferințe crâncene. Suferințe care pot marca pe viață pe orice om. Îl pot înrăi. Îl pot radicaliza. Dar nu pe Marian Munteanu. Nu ura pe nimeni. Nici pe minerii care l-au bătut și cu care s-a întâlnit la chiar câteva luni după acele evenimente. Nici pe foștii comuniști, care au pus mâna pe țară în timp ce tinerii împușcați pe baricade în `89 își dădeau ultima suflare. Nu. Marian Munteanu îi iertase, creștinește, pe toți.
L-am revăzut anul trecut pe Marian Munteanu vorbind despre această țară minunată și despre încrederea pe care o are el în români. În puterea acestei nații, în valorile ei și în forța pe care o pot genera înaintașii care sunt scoși, încet, încet, din cărțile de istorie și română. Și m-a întristat că un asemenea om stă deoparte.
L-am revăzut marți seara pe Marian Munteanu. De data asta, în calitate de candidat al PNL la Primăria Capitalei. De ce candidat? I s-a propus. Și nu putea refuza. Cu ce drept ar mai fi vorbit apoi despre ce trebuie sau nu trebuie făcut, dacă ar fi refuzat ocazia care i s-a dat: să facă. Nu doar pentru București, ci și pentru întreaga țară. Prin exemplul său.
„Să fie clar, România este o țară creștin-ortodoxă”, spunea Marian Munteanu. Hopa, e ultrareligios! Nici vorbă. Marian Munteanu a povestit că are prieteni foarte buni din alte religii. Și că poți conviețui, colabora și chiar fi prieten foarte bun și cu oameni care au o altă religie decât a ta. E vorba de respect. Pentru oameni și pentru valori.
Atacurile la adresa lui Marian Munteanu au început deja. I se reproșează faptul că e prea român. Nu e nici o glumă. Asta e acuza. E prea patriot, ține prea mult la această țară, la valorile ei, la bogățiile ei, la tradițiile ei și, mai grav, este ultrareligios. Iar toate aceste calități îl fac antioccidental, antiamerican.
De peste două decenii, Marian Munteanu merge, an de an, în SUA. Invitat de prieteni politicieni, oameni de valoare, dar din altă cultură, de altă religie. Admiră modul lor de viață, de organizare, de gândire. Dar le spune, fără rețineri, în ceea ce crede el, în valorile pe care le respectă. Probabil sunt, în frunte cu Marian Munteanu, niște idioți, dacă se întâlnesc de peste 20 de ani fără a avea aceeași credință, fără a avea aceleași valori. Chestiile alea, democrația, respectul, dorința de a învăța din orice și de la oricine, sunt mărunțișuri, care nu se pun în discuțiile despre relațiile interumane.
Lui Marian Munteanu i se reproșează că este antioccidental, tocmai pentru că este prea român. A fi creștin-ortodox, cinstit, corect, a-ți iubi țara, valorile ei, bogățiile ei, a gândi pentru binele acestui popor, pentru viitorul copiilor noștri, sunt, în opinia unora, calități incompatibile cu prooccidentalismul. În opinia multora dintre cei care conviețuiesc alături de noi, nu poți fi prooccidental dacă nu ești umil. Degeaba îi respecți pe occidentali, degeaba ești prieten cu ei, degeaba încerci să iei ce e bun de la ei… Degeaba. Dacă nu ești umil, ești doar patriot român. Și asta, în zilele noastre, este o vină.