Marian Ilie a rămas fără banderola de căpitan al Cetății după ce, aflat în stare de ebrietate, a comis un accident de circulație



Marian Ilie
Marian Ilie

Clubul și finanțatorii privați ai Cetății Suceava au anunțat că se delimitează de comportamentul extrasportiv al jucătorului Marian Ilie, care, beat fiind, a intrat cu mașina într-un stâlp. Accidentul s-a produs duminică, 12 octombrie, în jurul orei 4.00 dimineața, pe strada Nicolae Bălcescu, în centrul municipiului Suceava, în dreptul Casei de Cultură a Sindicatelor. Poliția l-a supus pe căpitanul Cetăți controlului cu etilotestul, iar rezultatul a fost de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Iată cum se prezintă comunicatul emis de Cetatea Suceava:

„Clubul și finanțatorii privați se delimitează ferm de orice comportament care contravine valorilor sportului, disciplinei și respectului față de lege. Incidentul relatat reprezintă o faptă strict personală, petrecută în afara cadrului sportiv și fără nicio legătură cu activitatea clubului sau cu vreun eveniment organizat de acesta.

Ne exprimăm regretul sincer pentru situația creată și ne cerem scuze public suporterilor, partenerilor, sponsorilor și comunității sucevene pentru imaginea negativă generată în urma acestui incident.

Clubul Cetatea 1932 Suceava promovează constant valori precum respectul, responsabilitatea, fair-play-ul și spiritul de echipă, principii care stau la baza activității noastre sportive și a relației cu publicul. Conducerea clubului va analiza intern cazul și va dispune măsurile disciplinare corespunzătoare, conform regulamentului intern și codului etic.

Reiterăm angajamentul nostru pentru dezvoltarea unui fotbal curat, responsabil și respectuos, care să onoreze tradiția sportivă a municipiului Suceava și încrederea suporterilor noștri”.

Ca o primă măsură disciplinară, Dorin Goian a decis să-l deposedeze pe Marian Ilie de banderola de căpitan al echipei.



Recomandări