Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Marian Andronache, a fost ales lider național al Ligii Aleșilor Locali din PMP. Consiliul Național de alegeri a avut loc sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezența a peste 1.500 de primari, vicepreședinți de consilii județene, viceprimari, consilieri județeni și locali. La alegeri a fost prezent președintele PMP, Eugen Tomac.
Marian Andronache a ținut să precizeze că acesta este cel mai amplu eveniment organizat de PMP de la înființare până în prezent. Vicepreședinte al PMP la nivel național, consilierul județean Marian Andronache a fost singurul candidat la funcția de președinte al Ligii. Marian Andronache are o experiență de peste 20 de ani în administrația publică locală, în perioada 2016-2020 el fiind viceprimar al municipiului Suceava. Pentru funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din PMP, Marian Andronache a candidat cu moțiunea „Administrația, mai aproape de cetățean”, prin care propune o strategie coerentă de dezvoltare a comunităților locale și de susținere a românilor în contextul crizelor multiple suprapuse: economică, energetică, socială, demografică și de leadership politic.
„PMP consideră că este nevoie de o schimbare radicală de raportare la administrațiile publice locale prin descentralizarea proceselor decizionale și a resurselor, dar și prin încurajarea cetățenilor să se implice în mecanismele administrative – decizionale de la nivel local. Liga Aleșilor Locali de sâmbătă a fost primul pas în acest sens”, a declarat Marian Andronache.
La rândul său, liderul PMP, Eugen Tomac, a ținut să-l felicite pe Marian Andronache pentru alegerea în funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali. „Vreau să îl felicit pe colegul meu Marian Andronache, proaspăt ales președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PMP, pentru moțiunea «Administrația, mai aproape de cetățean». Este un veritabil proiect de guvernare locală, care pus în aplicare poate schimba în bine viețile miilor de comunități locale din România”, a spus Eugen Tomac. El consideră că PMP are toate atuurile să privească optimist către anul electoral 2024.