Mariaje

Principesa Maria (viitoarea iubită, venerată pe merit, regină a României) avea doar 17 ani când s-a căsătorit (mai corect: a fost căsătorită, după obiceiul vremii) cu principele Ferdinand, moștenitorul tronului. Căsătoria a fost încheiată într-un termen foarte scurt: cei doi s-au văzut pentru prima dată în martie 1892, în luna mai a urmat logodna, pentru ca la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893 să aibă loc nunta. Aceasta, spre marea satisfacție a regelui Carol I, extrem de preocupat de continuitatea dinastiei, din moment ce Elisabeta nu-i dăruise un băiat! O altă bucurie a Regelui: în ziua de 3/15 octombrie 1893 – deci la mai puțin de un an de la căsătorie, principesa Maria a născut un băiat, care a fost botezat în confesiune ortodoxă, primind numele Carol, după cel al regelui. Ulterior, Maria a mai născut cinci copii: Elisabeta (1894), Marioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) și Mircea (1913).
”Gurile rele” ale epocii susțineau că nu toate odraslele princiare erau copiii apaticului Ferdinand, paternitatea lor fiind atribuită lui Barbu Știrbey, cel mai consecvent ”admirator” al prințesei cu sânge imperial fierbinte, englez, german și francez. De altfel, această chestiune avea să facă obiectul unor aluzii și șicane ale viitorului rege Carol al II-lea la adresa mamei sale și va duce, în timp, la răcirea definitivă a relațiilor dintre cei doi. (Există și ipoteza, neconfirmată vreodată, că rebelul Carol și-ar fi împușcat mama – e drept că din greșeală – în piept, cu un glonț de revolver, în cursul unei altercații avute cu fratele său mai tânăr, Nicolae, cel care a deținut un domeniu la Broșteni, pe Valea Bistriței).
Fire voluntară și dinamică – scrie istoricul Ioan Scurtu – frumoasa principesă se simțea îngrădită de rigorile impuse de Carol I la Curtea Regală. Spre deosebire de Ferdinand, care-și petrecea timpul în birou, citind literatură, descifrând vechi texte orientale ori purtând discuții cu savanții despre botanică și plante rare, principesei îi plăcea viața în aer liber, să călărească împreună cu ofițerii, să discute cu oamenii simpli, să se distreze la balurile organizate de familiile aristocrate. A fost profund afectată de aprecierea reginei și regelui potrivit căreia ”copiii nu aparțin mamei lor, ci regelui și României” și s-a opus cu îndârjire încercării de a o îndepărta de propriile odrasle.
Un alt motiv de dispută a fost comportarea principesei, care avea să noteze: ”M-am născut cu dorința disperată de a dispune total de libertatea mea trupească”. Considera că relațiile ei extraconjugale erau unele firești și nu suporta desele observații și ironii pe care i le făcea ”tiranul bătrân”. Cu timpul, regele Carol a fost nevoit să-i facă unele concesii, nu atât pentru a-i satisface ”capriciile”, cât pentru a mai astupa ”gura lumii”. În 1897 i-a acordat Mariei gradul de colonel și de comandant onorific al unei unități de cavalerie – Regimentul 4 Roșiori, iar în 1913 l-a numit pe Barbu Știrbey – ”statornicul amant” – administrator al Domeniilor Coroanei.
După moartea lui Carol I (27 septembrie/10 octombrie 1914), cu acordul soțului ei, regina Maria a devenit, alături de Ion I.C. Brătianu (despre care se spune că i-ar fi fost amant, o scurtă perioadă) și de nelipsitul, fidelul Barbu Știrbey, o persoană extrem de influentă în regat.
În același context al mariajelor princiare atent pregătite de Casele Regale, notez o altă tentativă. Una eșuată, de astă dată. În februarie 1914 (cu voia regelui Carol I, care va deceda peste doar șapte luni), Maria, Ferdinand și fiul lor Carol au făcut o vizită la Sankt Petersburg, pentru a sonda o posibilă căsătorie a prințului român cu una din fiicele țarului. Să nu uităm că (încă) principesa Maria (născută în 1875), era fiica Mariei Alexandrovna, marea ducesă a Rusiei (1853-1920), și a ducelui Alfred Albert de Saxa-Coburg și Gotha și nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. De asemenea, la 1 iunie 1914, cei trei au participat la întâlnirea regelui Carol I cu țarul Nicolae al II-lea și familia acestuia, la Constanța. Vizita a avut o semnificație politică, dar nu s-a soldat cu nici un acord privind o eventuală logodnă a prințesei Olga (1895-1918) cu principele Carol.
Ajunși în acest punct al frumoasei povești regale, istoria contrafactuală ne dă ghes să construim o ipoteză seducătoare intelectual. Dacă dorita căsătorie s-ar fi perfectat, e posibil ca destinul viitorului ”rege playboy”, ce era pe atunci un tânăr de numai 21 de ani (aventuroasa căsătorie secretă cu Zizi Lambrino, anulată de Casa Regală, apoi relația cu posesiva ”femeie cu părul roșu”, Elena Lupescu – Duduia), să fi avut un alt curs. Ca și, indirect, istoria monarhiei și implicit a României, în deceniile tulburi ce vor urma. Toate aceste ipoteze încep, însă, cu incertul ”dacă”… O singură certitudine ne-ar putea oferi varianta realizării în fapt a alianței matrimoniale româno-ruse: cel puțin un vlăstar al Romanovilor – frumoasa Olga, ce avea numai 23 de ani în fatidicul an 1918! – ar fi scăpat cu viață din oribila execuție a familiei imperiale ordonată de Lenin. O crimă odioasă, regretată și condamnată azi de întregul popor rus.