Mariah Carey ar putea fi însărcinată cu gemeni



Cântăreața Mariah Carey, în vârstă de 40 de ani, a lăsat de înțeles, într-un interviu acordat Radio Disney, că ar putea fi însărcinată cu gemeni, informează dailymail.co.uk.
În timpul interviului, cântăreața s-a referit la sarcina sa folosind pluralul „ei”, alimentând și mai mult zvonurile că ea și soțul ei, Nick Cannon, așteaptă gemeni.
Artista a dezvăluit luna trecută că este însărcinată cu primul ei copil.
„Sper doar că ei nu vor urî Crăciunul!”, a declarat vedeta, folosind pluralul atunci când s-a referit la sarcina sa, ceea ce a sporit zvonurile potrivit cărora ar urma să nască gemeni.
Carey, care a concertat recent la New York, și-a ascuns sarcina mult timp și nici nu a dezvăluit publicului data la care ar urma să nască.
Deși soțul ei o numește pe Carey „regina Crăciunului”, cuplul nu are un plan stabilit pentru sărbătorile de iarnă.
„De obicei, mergem la Aspen, dar nu cred că vom face asta anul acesta, deoarece eu nu pot să schiez sau să fac altfel de lucruri deoarece sunt însărcinată. Așa că trebuie să mă mai gândesc la ce vom face”, a mai spus vedeta.
Mariah Carey a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreață în Statele Unite ale Americii în anii ’90. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu studioul ei de înregistrări. Diva, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, s-a reîntors pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul „The Emancipation of Mimi”, care a avut un imens succes. Albumul ei „E=MC2”, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite și i-a oferit artistei americane șansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, grație piesei „Touch My Body”. Cu această piesă, Mariah Carey l-a depășit pe Elvis Presley și a urcat pe a doua poziție în clasamentul artiștilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decade. Prima poziție a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.