Într-o lume în care magia poveștilor a dispărut, din păcate, cu desăvârșire, în desene animate cu spade Ninja și roboți grotești, tânăra, neliniștita, talentata și deja consacrata scriitoare suceveană Rodica Pușcașu ne readuce farmecul poveștilor de odinioară cu omuleți de zăpadă, ghiocei, motănei ori copii cuminți, în recenta sa carte de povești „Maria și fulgii de nea”, din colecția „Mărgăritarele-povestiri de suflet”, volum apărut, recent, la Editura Star Tipp (Slobozia).
În maniera sa compozițională și estetică, autoarea, ne oferă și motivația cărții sale: „Învață din greșelile lor (adică ale personajelor fictive, n.red.) și gândește-te că în fiecare clipă trebuie să fii bun și să îți asculți părinții… Vezi tu, Moș Crăciun a avut un an destul de greu și nu ar fi momentul potrivit să-l superi”, carte care, sperăm noi, să fie un ghid educațional pentru tânăra generație, bașca, și pentru noi, care am uitat basmele copilăriei. (Adrian POPOVICI)