Performanță

Maria Marinela Mazilu, de la Clubul Sporturilor de Iarna Vatra Dornei, este noua campioană mondială de Skeleton – starturi



Maria Mazilu (în stânga), alături de Octavian Pungovschi și Dorin Velicu
Maria Mazilu (în stânga), alături de Octavian Pungovschi și Dorin Velicu

Federația Română de Bob și Sanie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Asociația Litoral–Delta Dunării, Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia, a organizat, în perioada 7 – 11 septembrie 2016, în Piațeta Casino din stațiunea Mamaia, Campionatul Mondial de starturi la bob și skeleton. Competiția sportivă a fost o premieră pentru țara noastră și s-a desfășurat sub egida Federației Internaționale de Bob și Skeleton, făcând parte din activitatea sportivă de excelență finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului. Conform președintelui Federației Române de Bob și Sanie, Sorin Buta, fără finanțarea Ministerului Tineretului și Sportului această competiție de mare anvergură nu ar fi putut avea loc.
La ediția din acest an a Campionatelor Mondiale de starturi vară la bob și skeleton, au participat și doi sportivi de la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, Maria Marinela Mazilu, care a obținut titlul de Campioană Mondială la skeleton –starturi și Dorin Velicu -medalie de bronz. Sportivii români au cucerit în total cinci medalii, dintre care două de aur, tot atâtea de argint și una de bronz.
Alături de Maria Mazilu, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a mai urcat skeletonistul Mihail Enache, cronometrați după trei manșe cu 18,18 minute, respectiv 16,70 minute. Argintul a fost cucerit de Andreea Grecu și Olivia Vild, în proba de bob 2 persoane, cu 18,83 minute, la 28 de secunde diferență de ocupantele primului loc, rusoaicele Nadezda Sergheeva și Iulia Soksueva. Medaliile de bronz au fost câștigate de Mihai Pacioianu, fiul antrenorului principal al lotului național de bob, Iulian Pacioianu, și elevul lui Octavian Pungovschi, Dorin Velicu.
„Maria, o fată de aur! Un sportiv excepțional, un caracter excepțional, un rezultat excepțional. Am avut încredere în această sportivă, am plecat la această competiție pentru a obține aurul, iar munca de la antrenamente a fost răsplătită. Este reconfortant să vezi că se apreciază atât rezultatul cât și efortul care te conduce la rezultat”, a precizat prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.
„Multumesc tuturor! Acesta este cadoul meu pentru voi. Îl auzim rar, dar merită! Campionatul Mondial de starturi skeleton de la Mamaia constituie o nouă etapă în activitatea sportivă. Este darul cel mai frumos, care încununează ani în șir de eforturi perseverențe și sperante!”, a declarat Maria Marinela Mazilu.
Clasamentele finale:
skeleton feminin: – 1. Maria Mazilu (România), 2. Sandra Andriainen (Suedia), 3. Joska le Conte (Olanda), 4. Diana Pușcașu (România), 5. Alexandra Vicol (România), 6. Daria Miroiu (România);
skeleton masculin: – 1. Mihail Enache (România), 2. Mihai Păcioianu (România), 3. Dorin Velicu (România), 4. Bram Zeegers (Olanda), 5. Sergio-Bellver Catalan (Spania), 6. Rasmus Ottosson (Suedia);
bob 2 persoane feminin: 1. Nadezhda Sergeeva/Yulia Shoksueva (Rusia), 2. Andreea Grecu/Olivia Vild (România), 3. Laura Nolte/Lena Zelichowski (Germania);
bob 2 persoane masculin: – 1. Dominik Dvorak/Jakub Havlin (Cehia), 2. Pablo Nolte/Clemens Weber (Germania), 3. Odirlei Pessoni/Rafael Souza (Brazilia), 4. George Nicolae/Florin Crăciun (România);
bob 4 persoane: 1. Rusia (Alexey Stulnev, Maxim Mokousov, Vasiliy Kondratenko, Roman Koshelev), 2. Cehia (Dominik Dvorak, David Egydy, Jakub Nosek, Jan Sindelar), 3. Brazilia (Edson Bindilatti, Denis Parreira, Odirlei Pessoni, Rafael Souza).
Președintele juriului de concurs a fost Garis Guts, iar directorul competiției, Dragoș Panaitescu, din partea Federației Internaționale de Bob și Skeleton (FISB).



Recomandări

Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziție, din acest weekend, pârtiile din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Cârlibaba

Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziție din acest weekend pârtiile din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Cârlibaba