Maria Băsescu: Ne-am dorit să avem un băiat, acum îmi doresc să fiu bunică



Maria Băsescu a declarat, miercuri, că ea și soțul ei și-au dorit foarte mult să aibă un băiețel, dar acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că Traian Băsescu naviga în perioada în care erau tineri, adăugând că acum își dorește foarte mult să devină bunică.
Maria Băsescu a participat miercuri, când se sărbătorește Ziua Copilului, la recepția organizată la Potigrafu (județul Prahova) la un an de la botezul prințului Carol Ferdinand, fiul prințului Paul și al prințesei Lia.
„Ne-am dorit foarte mult să avem un băiețel, dar, dacă soțul meu a navigat în perioada când eram tineri, nu s-a întâmplat. Soțul meu a dorit foarte mult să mai avem un copil”, a declarat Maria Băsescu la acest eveniment.
În acest context, ea a precizat că le-a spus fiicelor sale, Ioana și Elena, că își dorește foarte mult un nepot.
„Le-am spus fetelor mele – cred că o să vă șocheze -, nu știu, se mărită, nu se mărită, dar să facă un copil cât mai curând. (…) Doresc să devin bunică”, a spus Maria Băsescu.
Totodată, ea a afirmat: „Ioana a spus că s-a măritat o dată și nu-i mai trebuie, cea mică spune «Uite ce-a pățit Ioana, deci nu-mi trebuie». «Atunci faceți un copil, să aveți și voi pe cineva mai târziu»”.
Maria Băsescu și-a amintit de copilăria fetelor sale, când acestea îi ofereau desene și aplicații de ziua mamei, în special Ioana. Totodată, ea a spus că fetele ei, când erau mici, participau la concursuri de desene pe asfalt și erau foarte emoționate, iar Ioana a câștigat un astfel de concurs.
De altfel, printre darurile frecvente dorite de fete se numărau cărțile de colorat, a adăugat Maria Băsescu. „Ele știau cam tot ce se găsea la librărie pe vremea aia (….) Jucăriile nu erau atât de sofisticate ca acum”, a spus ea.
Prima doamnă a mai mărturisit că a încercat să le fie prietenă fiicelor sale, dar, „uneori, e mai importantă gașca decât părinții”.
Maria Băsescu le-a urat de 1 Iunie tuturor copiilor „multă sănătate” și „o viață mai bună”. Ea a avut un mesaj și pentru părinți, spunând că aceștia trebuie să fie mai apropiați de copiii lor, dar, din păcate, nu mai au mult timp liber.
Soția președintelui Traian Băsescu participă în continuare la recepția organizată la clubul Selas Golf & Polo Club din Potigrafu (județul Prahova), cu ocazia împlinirii unui an de la botezul prințului Carol Ferdinand. Prima doamnă este onorată în cadrul evenimentului, ea fiind nașa de botez a prințului Carol Ferdinand.
Maria Băsescu a venit neînsoțită de soțul ei la eveniment și a precizat că miercuri, înainte de această recepție, a participat la o acțiune organizată de o fundație care protejează caii abandonați, eveniment la care au participat foarte mulți copii.
În ceea ce îl privește pe prințul Carol Ferdinand, Maria Băsescu a spus că i-a adus o jucărie pentru vârsta lui, frumos colorată și care scoate zgomote. Ea i-a urat, totodată, copilului să fie sănătos și cuminte. De altfel, ea a precizat că se vede des cu prințul Carol Ferdinand. „L-am văzut de multe ori, de la perioada când mergea de-a bușilea și avea o viteză fantastică pe sub mese, pe sub scaune, peste tot. După aceea, au început primii pași, nesiguri și apoi a început să alerge”, a spus Maria Băsescu.
Întrebată dacă vrea să-l învețe pe prințul Carol Ferdinand să călărească – aceasta fiind una dintre pasiunile soției președintelui -, Maria Băsescu a spus că încă nu vrea să facă acest lucru. „I-am cumpărat un căluț de jucărie și îi place. Are o fotografie pe un cal. Peste câțiva ani, cred că o să ia contact cu un cal adevărat. O să fiu instructorul lui”, a spus, râzând, Maria Băsescu.
De altfel, în cadrul evenimentului de la Potigrafu, Maria Băsescu s-a dus să vadă doi cai și i-a mângâiat.
Pe de altă parte, întrebată dacă le-a cumpărat vreun cadou fiicelor sale, Ioana și Elena, de 1 Iunie, Maria Băsescu a răspuns negativ. „Fetele mele sunt mari”, a explicat ea.
Totodată, răspunzând unei alte întrebări referitoare la amintirile din copilăria ei, Maria Băsescu a spus: „E mult de atunci, am 60 de ani. Copilăria e frumoasă, fără griji”. Totuși, ea a precizat că își amintește că jocurile erau diferite atunci. „Ne alergam. Ne jucam de-a v-ați ascunselea”, a mai spus ea.
La recepția de miercuri participă câteva zeci de invitați, ambasadori – printre care cei ai Ungariei, Argentinei, Venezuelei, Chinei, Malaysiei, Rusiei și Emiratelor Arabe Unite -, dar și prieteni ai cuplului princiar, printre care Monica Tatoiu, unii dintre ei veniți împreună cu copiii.
Aceștia s-au bucurat de un recital susținut de Narcis Iustin Ianău, participant la show-ul „Românii au talent” de la Pro TV, care a interpretat „Ave Maria” de Franz Schubert. Totodată, soprana Felicia Filip a susținut un recital, acompaniată de pianista Ioana Maxim. În momentul în care s-a cântat „La mulți ani”, Feliciei Filip i s-a alăturat pe scenă Narcis Iustin Ianău.
Recepția se va încheia cu o demonstrație de călărie cu sărituri peste obstacole.
Evenimentul organizat miercuri este cu atât mai semnnificativ, potrivit prințului Paul, cu cât se „celebrează un an de la botez”, care a fost primul botez regal în ultimii 90 de ani, în România.
Carol Ferdinand s-a născut pe 11 ianuarie 2010, la Maternitatea „Regina Maria” din București și a fost botezat pe data de 22 mai 2010, în religia ortodoxă.
Pe 9 ianuarie 2011, părinții prințului Carol Ferdinand – Prințul Paul și Prințesa Lia – și nașii – Traian Băsescu și Maria Băsescu – au sărbătorit ceremonia de „tăiere a moțului”, șeful statului oferindu-i copilului pixul său Mont Blanc, dar și jucării și hăinuțe.
Pe 11 ianuarie 2011, când a împlinit un an, prințul Carol Ferdinand a primit cadou cu ocazia aniversării sale un jilț regal, decorat cu ornamente aurii, și o gentuță Louis Vuitton.