Maria Andrieș va fi noul președinte al Curții de Apel Suceava în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Chiar dacă după prima probă, cea a interviului, diferența dintre cele două aspirante la fotoliul de președinte era destul de mică, ieri, la proba scrisă, lucrurile s-au tranșat radical. Mai exact, Anitta Maria Manole, actualul președinte al Tribunalului Botoșani, a ales să nu se prezinte. În aceste condiții, pare doar o formalitate pentru Maria Andrieș să devină președintele Curții de Apel Suceava.
La prima probă a concursului, Maria Andrieș a fost notată cu 9,21 la interviu, în timp ce Anitta Maria Manole a primit 8,60.
Chiar dacă avea șanse pentru a câștiga concursul, președinta Tribunalului Botoșani a absentat ieri la proba scrisă.
Maria Andrieș este în acest moment vicepreședinte al Curții de Apel Suceava, iar dacă va fi declarată admisă la concursul organizat de CSM își va intra în drepturi în funcția de președinte începând cu data de 15 iulie. La această dată expiră mandatul actualului președinte, Cezar Hîncu, care va pleca de la instanța suceveană.
Cezar Hîncu a câștigat concursul pentru ocuparea unui post de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în perioada următoare va pleca la București pentru a-și intra în atribuții.