Să vezi și să nu crezi!

Mari românași



Acum, la început de decembrie, constat că a dispărut entuziasmul pentru clasamentele de sfârșit de an ce înșirau românii merituoși în funcție de percepția valorică reieșită din sondaje. Situate între stupid și absurd, ierarhiile astfel stabilite pot cel mult să probeze cât de aiurea gândește nația la un moment dat și nimic altceva. Nu mai are nimeni curajul să lanseze o astfel de pseudoanchetă tălâmbă care, sunt sigur, n-ar diferi prea mult în 2017 de cea din 2011. Ultima am comentat-o la timpul potrivit; nu strică să ne reamintim rezultatele: Becali se situa pe poziția 13, înaintea lui Caragiale rămas pe 16, înaintea lui Iorga, pe 17, Enescu, pe 19, Decebal, pe 26, Creangă, pe 43, Blaga, pe 47, și Cantemir, pe 54!! Mecanismele în virtutea cărora se creează și se impune notorietatea zilei, fals asimilată meritelor eterne, sunt în strânsă dependență cu nivelul general cultural al nației și cu tele-evenimentele momentului.
Sunt sigur că un sondaj inițiat acum, la finele anului de grație 2017, ar așeza-o (de pildă) pe Stela Popescu undeva în frunte și-n preajma aceluiași nemuritor Becali. Să nu fiu înțeles greșit: am prețuit-o mult pe Stela, am compătimit-o pentru penibilul prestațiilor publicitare (zicându-mi că, na, o fi în vreo jenă financiară – și nu era deloc cazul!), dar actrița a adus mult, mult zâmbet în viețile noastre acrite de eterna nemulțumire românească, mereu dezamăgită de ziua de ieri, scandalizată de cele petrecute azi și înspăimântată de negurosul mâine. Nu prea văd închegându-se degrabă alt cuplu comic de calibrul celui izbutit de Stela cu fostul meu coleg de armată în milităria de pe Dresleuca, Arșinel din Dolhasca, și, acceptând prevalența comediei în constituirea ierarhiilor gustului public, încerc să înțeleg de ce la înmormântarea Stelei au bubuit salvele tunului omagial și la a Olgăi Tudorache, nu.
„Est modus in rebus” – spunea bătrânul Horațiu în „Satire”… Dar, cum se va vedea, se întâmplă și la case mai mari. În Anglia, sondaje asemănătoare l-au situat la loc de frunte pe Beckham, mult înaintea lui Dickens. Cehii i-au acordat lui Franz Kafka locul 55, la mare distanță de antrenorul de hockey Glinka (poziția 33). În Africa de Sud, jucătorul de golf G. Player este postat înaintea lui Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel, în vreme ce americanii l-au instalat pe Reagan (locul 1) mai sus de Lincoln, Washington, Roosevelt. Emisiunea canalului France 2 intitulată „Le plus grand français de tous le temps” stabilește ierarhii de tot hazul, dacă întreprinderea în sine n-ar fi altceva decât o inutilă prostioară cu ștaif. „Luminile” postului parizian pâlpâie rău de tot, câtă vreme înaintea lui Napoleon Bonaparte îi găsim pe Bourvil, Fernandel și Coluche (locul 5!). Cum se vede, comedieni, nici un actor de dramă! Dincolo de isprăvile săvârșite de Coluche, care a candidat cândva în răspăr la președinția hexagonului și a fost exclus de pe două importante posturi tv pentru vulgaritate, francezii compătimitori i-au acordat un consistent bonus de punctaj datorită sfârșitului său tragic (a murit lovindu-se cu motocicleta de un camion). Nu găsesc altă explicație pentru înfigerea cântărețului Balavoine pe poziția 19 (înaintea Jeannei d’Arc!) decât ecourile târzii ale accidentului de elicopter care i-a curmat viața undeva, prin Africa. La fel în cazul yachtmanului Tabarli (locul 49, cu mult mai sus decât Albert Camus), care a decedat într-un accident marin. Tot într-un accident s-au sfârșit zilele lui Douillet-Judoka, campion olimpic, apoi învinuit de escrocherie, apoi… deputat – locul 51, înaintea lui Dumas, Balzac, Verlaine, Jean Jaques Rousseau! Claude François, alt cântăreț hipergonflat din pricina sfârșitului (a murit electrocutat în baie), este gratulat cu locul 36, înaintea regelui Ludovic al XIV-lea (poziția 50)! De unde se vede că a muri spectaculos contează mai mult decât a trăi cu folos, și orice înmormântare recentă te saltă-n atenția și prețuirea unei nații seduse de prestațiile televiziunilor: ești și reziști pe sticlă, ești mare francez! Cazul solistului Michel Sardou (nici o legătură cu dramaturgul Sardou, de altfel absent din clasament), aflat pe locul 45 (sub el îl găsim, la poziția 72, pe… Robespierre!), ori al lui François Cabrel, chitarist și cântăreț folk, considerat (pe locul 45) mai breaz decât Jacques Prèvert (48).
La coada cozilor sunt situați actorii de dramă Gèrard Philipe (95), Catherine Deneuve (97), dar și personalități de calibrul lui Jean Paul Sartre (locul 96 – încă puțin și nu încăpea în listă!), Jean Cocteau (90), Monet, Renoir, Clemanceau. Înaintea lor îl aflăm (81) pe… ciclistul Poulidor! Greu de imaginat un turnesol apt să testeze mai exact nivelul cultural al unei nații decât tâmpele clasamente. Tocmai prin asta, probabil, rămânând cumva necesare.



Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL