Trei mari artiști ai României s-au alăturat personalităților care promovează Bucovina. La Suceava au fost prezenți în cursul zilei de ieri actorul Alexandru Arșinel, precum și interpreții de muzică populară Irina Loghin și Aurel Tămaș. Aceștia au participat la o emisiune TV filmată la Iulius Mall pentru promovarea tradițiilor de Crăciun și Anul Nou din județul Suceava.
Alături de cei trei artiști, la emisiune au mai fost invitați și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, deputatul PD-L Ioan Bălan, precum și senatorul PD-L Orest Onofrei. În deschiderea emisiunii, în fața invitaților a fost chemat tânărul interpret Valentin Bertea, din Fălticeni, acesta reușind să impresioneze asistența prin vocea sa cu totul deosebită.
După acest moment, etnograful Mihai Camilar le-a explicat invitaților care este semnificația obiceiurilor din perioada sărbătorilor de iarnă, pentru ca apoi în mijlocul asistenței să fie invitat actorul Alexandru Arșinel. Acesta le-a mulțumit oficialităților sucevene pentru „invitația de a veni acasă”, precizând că îi face plăcere să fie prezent în județul Suceava ori de câte ori este invitat să participe la astfel de evenimente.
Irina Loghin: „O zonă mai frumoasă în țară nu există”
A doua surpriză a emisiunii a fost prezența în rândul sucevenilor a interpretei de muzică populară Irina Loghin. „Bine v-am găsit! Sunt foarte emoționată pentru că, timp de opt-nouă ani, și eu am făcut parte din minunatul Ansamblu «Ciprian Porumbescu» din Suceava”, le-a spus Irina Loghin invitaților și publicului prezent la emisiune.
Ea le-a mărturisit celor prezenți că pe jumătate este bucovineancă, tatăl său având originile din județul Suceava.
„Când ai spus tradiții, unitatea și generozitatea oamenilor, atunci spui Bucovina. Aici tradițiile sunt unicat. O zonă mai frumoasă în țară nu există și aici tradiția este păstrată într-un fel cum nu mai întâlnești în altă parte”, a spus Irina Loghin, după ce a susținut un scurt recital, în care a interpretat unele dintre cele mai cunoscute melodii ale sale. Dintre acestea, melodia care a impresionat cel mai mult publicul a fost fără doar și poate „Casa părintească”, Irina Loghin mărturisind că a interpretat acest cântec după ce „o doamnă m-a oprit și m-a rugat foarte frumos să interpretez această melodie”.
După recitalul Irinei Loghin, realizatorul emisiunii a prezentat cea de-a treia surpriză pregătită pentru public, în fața audienței fiind invitat interpretul de muzică populară Aurel Tămaș. Acesta i-a invitat pe români să-și petreacă sărbătorile de iarnă în Bucovina, subliniind că „este păcat să duci banii în afară și să nu vii să petreci sărbătorile în Bucovina”. Aurel Tămaș a mulțumit autorităților prezente la emisiune pentru invitația în județul Suceava, adăugând că din punctul său de vedere această zonă este una invidiată de foarte multe lume din întreaga țară. „Să vedeți câtă invidie este în alte părți pentru ceea ce se întâmplă în momentul de față în Bucovina”, a spus Tămaș.
Flutur le-a mulțumit celor trei artiști pentru implicarea în promovarea Bucovinei
La rândul său, actorul Alexandru Arșinel a ținut să sublinieze să tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în județul Suceava se datorează oamenilor care conduc administrația județeană și primăriile. Alexandru Arșinel le-a povestit celor prezenți că îi face plăcere să promoveze Bucovina și județul Suceava, fie că este vorba despre tradițiile din această zonă a țării, fie de produsele tradiționale. De altfel, în cadrul emisiunii, Ioan Baciu Țăran, cel care prepară cunoscutele produse „La Baciu”, i-a oferit actorului Alexandru Arșinel un coș plin cu produse tradiționale din Bucovina.
Unul dintre momentele cele mai apreciate de public a fost recitalul de cântece de Crăciun susținut de Alexandru Arșinel, la finalul căruia primarul Ion Lungu a declarat că își dorește ca marele actor să devină unul dintre colaboratorii permanenți ai Primăriei Suceava.
În același timp, șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a ținut să le mulțumească celor trei artiști români pentru modul în care promovează Bucovina. „Pe doamna Irina Loghin o așteptăm să se întoarcă la Ansamblul «Ciprian Porumbescu» și o așteptăm în Bucovina pentru a vă acorda «azil turistic». Vreai să-i mulțumesc și lui Aurel Tămaș pentru că a devenit un ambasador al Bucovinei. Și aș mai vrea să-i mulțumesc și lui Alexandru Arșinel pentru că este alături de noi de fiecare dată când avem acțiuni în care este promovată zona Bucovinei”, a spus Flutur.
La rândul său, deputatul Ioan Bălan a ținut să le mulțumească realizatorilor pentru inițiativa unei astfel de emisiuni TV, subliniind că „este importat că promovăm datinile și obiceiurile specifice nouă bucovinenilor”.
Seria recitalurilor susținute de invitați s-a încheiat cu scurtul concert al lui Alexandru Tamaș, după care Moș Crăciun, ajutat de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a împărțit cadouri copiilor prezenți în Iulius Mall.
În cadrul emisiunii, atât invitații, autorități și artiști, cât și publicul, au avut posibilitatea să asculte mai multe recitaluri extraordinare de colinde, urături și cântece de Crăciun susținute de grupul de copii din zona Fălticeni, coordonat de Maria Tănase, de elevii Colegiului de Artă din Suceava, precum și de grupurile de copii din Udești și Vatra Moldoviței.