Mari actori sau drumul de la „maestru” la „maistru”

Toți actorii ăștia, care se străduie cam brownian pe scena noului teatru din Suceava, l-au avut profesor în facultate pe Emil Coșeru. Mare profesor, mare actor, privit ca un zeu de aspiranții la scândura scenei. Cum, chiar n-ați auzit de acest Coșeru? Nu-i nica, vă ajut eu să-l identificați. Ultimul lui rol de imens succes poate fi urmărit la televiziune, în reclama pentru berea „Noroc”. Unde interpretează – magistral, cu un fantastic har – partitura de mare finețe psihologică a maistrului, care se pricepe să scoată ce-i mai savuros din hameiul special cultivat. Un hamei chiar mai cultivat decât maestrul Coșeru.
Un alt mare actor român este Teodor Curban, pe care-l știm din „Aferim” și alte filme românești. Cu toate astea, nu în „Aferim” interpretează el epocalul său rol care-l definește. Ci în reclama pentru „salamul de Sibiu”. Unde laudă șecspirian respectiva haleală, o molfăie cam mitocănește și ne zice la urmă că „lucrurile bune au nevoie de timp”. O frază care sună ca o mică râgâitură filozofică, de zici că-i slogan electoral. E nevoie de multă răbdare de spectator, ca să digeri așa ceva.
De neînțeles este coborârea benevolă a celor doi de pe treapta pe care și-au câștigat-o în ochii publicului. Bani au amândoi, har domnului, mai ales Curban, care e și abonat la premii. Să fii profesor la universitate, și tu să apari în reclamă pentru bere… Și nu orice bere, ci borșul ăla de “Noroc”. Să fi promovat un whisky vechi de 20 de ani sau un coniac franțuzesc, n-aș fi avut nimic de boscorodit…, dar berea „Noroc”…
La fel și celălalt… Să te umpli de premii pentru filme și tu să faci reclamă la crăpelniță. Să fi făcut publicitate la un automobil, n-aș fi avut nimic de boscorodit.
Care este pilda pe care cei doi o transmit tinerilor la început de meserie actoricească? Una singură: că marele regizor al vremurilor noastre este Banul. Doar de sfaturile lui scenice se cuvine actorul să asculte.