Vernisaj

„Margini de seară”, la Gura Humorului

Oana Bedrulea la vernisaj
Oana Bedrulea la vernisaj

La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din orașul Gura Humorului s-a deschis miercuri, după-amiază, expoziția de pictură a tinerei artiste Oana Bedrulea.
O desfășurare expozițională care trădează căutările și interogațiile legitime ale vârstei
Expoziția, cu genericul „Margini de seară” (titlul unei poezii de Ion Barbu), etalează un număr de 30 de lucrări, realizate în tehnică mixtă (pastel, ulei, acryl), executate în cea mai mare parte în primul an de studii la Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Studentă în anul II, Oana Bedrulea, care a fost elevă la clasa de artă din Gura Humorului (inițiată și coordonată de prof. Corneliu Tincu și continuată de prof. Viorel Ciocan) se prezintă în fața publicului humorean cu o desfășurare expozițională care trădează căutările și interogațiile legitime ale vârstei.
Entuziasmul cromatic al lucrărilor
Întâmpinată cu bucurie de cetățenii urbei, care au venit în număr mare la vernisaj în frunte cu primarul Marius Ursaciuc, Oana Bedrulea și-a salutat orașul cu entuziasmul cromatic al lucrărilor sale.
Directorul instituției muzeale, Vera Romaniuc, care a prezentat-o ca fiind o tânără care face cinste orașului Gura Humorului, a semnalat prezența ei pe simeze în câteva expoziții anterioare.
Cei care au văzut, cu câțiva ani în urmă, expoziția cu genericul lucrativ „Atelier” (manifestare expozițională de debut „cu caracter experimental” (așa cum spunea Oana atunci), prin care „a dorit să testeze reacția publicului”) au avut acum prilejul să remarce evoluția artistică a tinerei creatoare.
„Lucrări vibrante” din care transpar „puritatea vârstei și bogăția de sentimente”
Primarul Marius Ursaciuc, care a mărturisit că o cunoaște din vremea când abia învăța să meargă și „împrăștia culorile”, a felicitat-o pentru expoziție și i-a urat succes în cariera artistică.
Remarcând solidaritatea humorenilor cu artiștii locali, scriitorul și artistul plastic Constantin Severin a subliniat diversitatea formulelor de expresie plastică (de la colaj, la pictura monocromatică) și a apreciat „lucrările vibrante” din care transpar „puritatea vârstei și bogăția de sentimente”.
O tânără creatoare care, așa cum a accentuat Constantin Severin, „are toate datele să crească frumos în artă” și să se remarce în spațiul european.

Recomandări

Raluca Schipor – Baban: „Opus Corpus constituie o rarisimă aventură vizuală, psiho-senzorială și, desigur, intelectuală, în universul creativ al celor doi protagoniști”

Emil Ursu: „Revelații, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”
Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie