Mărgăritare duhovnicești la începutul Postului Mare

Biserica se bucură din nou văzând pe fiii ei adunați în locașurile sfinte, ca să se roage, nu mai puțini decât în alți ani, la începutul Postului Mare. Mântuitorul, capul Bisericii Sale, ne întărește până la orele târzii de rugăciune și ne ajută să învingem neputințele trupului nostru. Și măcar că hrana trupească este acum mai puțin îmbelșugată, post fiind, hrana cea sufletească, oferită nouă, este îndestulătoare. Căci se spune că, pe măsură ce trupul se nevoiește, sufletul omului înflorește.
Sfântul Andrei Ierusalimiteanul, sau Criteanul, „cel plin de har și de daruri”, ne-a adunat din nou în sfintele biserici, la rugăciune. Canonul său ne-a readus aminte de vremelnicia zăbovirii noastre pe acest pământ, dar ne-a întărit și nădejdea în înviere, având în față praznicul Învierii Domnului, întocmai cum alpinistul care urcă pe cărarea muntelui privește necontenit spre vârf, unde trebuie să ajungă. Și pe măsură ce urcă, încrederea lui crește.
Noi toți suntem ca niște alpiniști, chiar dacă trăim aici, în câmpia dintre Carpați și Dunăre. Țelul ne este dobândirea învierii noastre și spre ea mergem. Și precum alpinistul nu poate lua în rucsac, în urcușul său, multe bunuri materiale, căci ele îl împovărează, tot astfel Sfântul Andrei ne învață că putem lua cu noi din această viață numai roadele duhovnicești, pe care sufletul le poate duce, dacă le-a adunat în cămara sa, mai ales acum, în post. Și dacă le-am adunat, să fim cu luare aminte, ca hoțul de diavol să nu ni le fure.
Pe harta călătoriei noastre spirituale, Biserica a așezat repere, așa cum pe traseele montane sunt așezate plăcuțe indicatoare. Duminica ce a trecut am întâlnit primul dintre aceste repere. A fost Duminica Ortodoxiei, ca să avem confirmarea că am plecat pe drumul cel bun. Duminicile viitoare sunt închinate altor călăuze ale noastre: Sfântul Grigorie Palama, Cuvioasa Maria Egipteanca și, mai ales, Sfânta Cruce. Ca să nu ne temem că ne vom pierde.
„Suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi?”
Canonul acesta ne-a trezit din nou sufletul la realitatea vieții efemere. Ne-a așezat înainte atâtea exemple de drepți și de sfinți, zugrăvindu-ne strădaniile lor pentru virtute. Imnograful așteaptă de la noi râvnă în imitarea lor, a pildelor lor, imitarea chipului cum ei au făcut binele, dar și îndepărtarea de cei răi și păcătoși, ca să nu cădem în prăpastia păcatelor lor.
Sfântul Andrei Criteanul ne-a chemat să scoatem răul, păcatul și viciul din viața noastră și ne-a luminat mintea, ca să vedem mai bine drumul mântuirii. Ne-a poftit să intrăm și noi în ceata rugătorilor, unindu-ne glasul cu glasul lor, nădăjduind că vom fi ascultați. Iar glasul dulce al slujitorilor din biserici și răspunsurile minunate ale credincioșilor participanți la slujbă sunt expresia sublimă a căinței noastre. Am simțit cum voința ni s-a mișcat spre lucrarea faptelor bune. Ne-am umplut și noi de râvnă, dorind să imităm pildele bune ale celor din Scriptură. Am învățat să fim mai atenți la fapte, ca să nu cădem în prăpastia pe care propriile păcate o deschid înaintea noastră.
Am simțit mustrarea conștiinței pentru cele ce am greșit și dorința de îndreptare. Am coborât în adâncul ființei noastre și am aflat acolo acea dorință de îndreptare. Ne-am redescoperit, am devenit judecătorii propriului suflet, nădăjduind astfel că nu vom mai fi judecați la Înfricoșătoarea Judecată. Știm că, mărturisindu-ne păcatele, inimile noastre nu vor rămâne pe mai departe la fel de învârtoșate și pervertite.
Plecăm de la biserică având în urechi și în inimă cuvintele condacului: „Suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vrei să te tulburi. Deșteaptă-te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu!”. Amintirea păcatelor noastre și iminența Judecății ne cheamă la pocăință, la deșteptare, la venirea în fire a sufletului.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu, culminând cu moartea, Învierea și Înălțarea Sa sunt cele ce ne-au adus nouă mântuirea. Iar Canonul cel Mare ne reamintește că nădejdea noastră stă în Hristos.
„De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase?”
Cu toții nădăjduim la mila lui Dumnezeu. De aceea, de atâtea ori am cântat în aceste seri: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. „Ajutor și acoperitor s-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El”.
Canonul Mare se numește Canonul de pocăință fiindcă ne ajută să deschidem ușa inimii noastre spre pocăință, mărturisindu-ne starea de păcătoșenie. De aceea, ne întrebăm: „De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase?”.
Privim la viața drepților și a sfinților, amintiți în Canon și în Scriptură, și însetăm și noi de dorul mântuirii. Faptele lor vrednice sună ca un ecou în conștiințele noastre, din care vrem să dezrădăcinăm răul și să alungăm rușinea păcatului. Cerem Mântuitorului să ne afle și pe noi întocmai ca pe oaia sau drahma cea pierdută. Cerem și noi smerenia vameșului și vărsăm lacrimi de pocăință, căci: „Se apropie, suflete, sfârșitul… Vremea se scurtează… Lângă ușă este Judecătorul”.
Știm că „n-a fost în viață păcat, nici faptă, nici răutate” pe care să nu o fi lucrat și sufletul ne este atras spre pământ, ca femeia gârbovă din Evanghelie. De aceea, strigăm: „Dumnezeule, păcătuit-am Ție, milostivește-Te spre mine!”.
Mulțimea păcatelor noastre este ca mulțimea valurilor mării: nenumărată. Cu greu conștientizăm tragismul condiției noastre umane păcătoase. De aceea, Sfântul Andrei Criteanul ne îndeamnă: „Întoarce-te, căiește-te, descoperă cele ascunse! Grăiește lui Dumnezeu, Cel ce știe toate!”. Întreaga slujbă a Canonului Mare este o rugăciune către Mântuitorul și Judecătorul lumii, ca El să se milostivească spre noi. De aceea, zicem: „Ca tâlharul strig Ție: pomenește-mă. Ca Petru plâng cu amar: iartă-mă, Mântuitorule. Strig ca vameșul, lăcrimez ca păcătoasa. Primește-mi tânguirea, ca oarecând pe a cananeencei!”.
Cerem în aceste seri binecuvântate și mijlocirea Sfântului Andrei, mulțumindu-i pentru darul minunatei lui slujbe. Și pentru că Mântuitorul va fi Judecătorul nostru, ne rugăm Lui simplu: „Judecătorul meu și cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăși cu îngerii să judeci lumea toată… să te milostivești și să mă miluiești, Iisuse, pe mine, care mult Ți-am greșit! Amin!”.
(Sursa: Ziarul Lumina)